Copacii doborâţi de furtună în iulie, în Gheorgheni, nemişcaţi după 2 luni

Copacii doborâţi de furtună în iulie, în Gheorgheni, nemişcaţi după 2 luni
Crengile şi copacii doborâţi de puternica furtună din iulie în Cluj-Napoca nu au fost ridicate de angajaţii Primăriei nici până la această dată, cel puţin în cartierul Gheorgheni.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Mircea Petrescu este unul dintre locuitorii cartierului şi se plânge într-o sesizare remisă Primăriei că de aproape două luni crengile depozitate în zona Liviu Rebreanu nu au fost mutate de Primărie.

"S-au împlinit două luni de la furtuna din luna iulie, care a dus la căderea multor copaci şi arbuşti din cartierul Gheorgheni. La scurt timp, în acea zi, s-a prezentat în zona Liviu Rebreau 60 o persoană din cadrul serviciului Spaţii Verzi al Primăriei Cluj-Napoca. Zona a fost fotografiată şi notată şi s-a făcut promisiunea că se va prezenta o firmă care va face curăţenie. Cu toate acestea, peste drum de intrarea în şantierul noului parking mormanul de crengi căzute în luna iulie, dar şi cele de pe partea estică a străzii, nu au fost ridicate. Multe crengi mari, rupte, sunt încă în copaci şi riscă să accidenteze pietoni sau autoturisme", scrie Petrescu în plângere.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .