Arsenal – AC Milan, șocul serii în Europa League

Arsenal – AC Milan, șocul serii în Europa League
| Foto: foto uefa.com

Partida începe de la 2-0 pentru londonezi, care s-au impus în tur, pe San Siro.

Cele două super echipe ale fotbalului european trec prin perioade nefaste ale existenței lor, dar au ca obiectiv câștigarea celui de-al doilea trofeu european ca importanță. Arsenal se află pe locul 6 în Premier League, la 12 puncte distanță de locul care i-ar asigura calificarea în următorul sezon de Champions League. Prin urmare, “tunarii” speră la un parcurs cât mai lung în Europa. Suporterii sunt tot mai vocali la adresa antrenorului Arsene Wenger, dar probabil un trofeu i-ar putea prelungii șederea încă un an.

AC Milan pare să aibă o misiune imposibilă pe Emirates, dar poate pune problem datorită agresivității impuse de noul antrenor, Gennaro Gattuso. După un început dezamăgitor de sezon, Vincenzo Montella a fost demis, iar fostul mijlocaș al italienilor a fost adu pentru a redresa o echipă în care s-a investit foarte mult, dar care e departe de gloria de altă data. Deși are doar o înfrângere în ultimele 10 partide din Serie A, Milan se clasează doar pe locul 6 în campionatul italian.

Meciul va fi transmis de Telekom Sport 1 de la ora 22:00.

Celelalte meciuri ale serii sunt:

Lokomotiv Moscova – Atletico Madrid ora 18 (Telekom Sport 1, Look TV)

Viktoria Plzen – Sporting Lisabona ora 20 (Telekom Sport 4)

Athletic Bilbao - Ol. Marseille ora 20 (Telekom Sport 1, Look Plus)

Zenit St. Petersburg – RB Leipzig ora 20 (Telekom Sport 3)

Dinamo Kiev – Lazio ora 20 (Telekom Sport 2, Look TV)

Salzburg – Borussia Dortmund ora 22 (Telekom Sport 2, Look Plus)

Lyon – ȚSKA Moscova ora 22 (Telekom Sport 3, Look Tv)

Comenteaza