La ce să fii atent dacă îţi bate la uşă un recenzor fals

La ce să fii atent dacă îţi bate la uşă un recenzor fals
Poliţiştii le recomandă clujenilor să fie vigilenţi faţă de persoanele care cer informaţii personale, o dată cu începerea recensământului populaţiei, de astăzi, şi cer ca elementele de identificare ale recenzorilor - ecusonul de identificare şi mapa albastră inscripţionată - să fie vizibile.

"În cazul în care aveţi suspiciuni cu privire la autenticitatea unui recenzor, cereţi-i să se legitimeze şi cu cartea de identitate", transmit poliţiştii, care cer ca în această situaţie documentul să fie confruntat cu ecusonul de identificare. Poliţiştii le cer clujenilor ca, dacă sunt abordaţi de falşi recenzori, să le reţină semnalmentele şi înfăţişarea, "eventual marca şi numărul de înmatriculare al autoturismului cu care se deplasează". În astfel de situaţii, spun poliţiştii, clujenii trebuie să apeleze numărul de urgenţă 112, "şi un poliţist se va deplasa imediat la faţa locului".

Ecusoanele sunt eliberate de Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţei şi sunt completate cu datele de identitate ale recenzorilor, şi date privind competenţa lor teritoriale. Acestea trebuie să fie ştampilate şi semnate, iar recenzorii trebuie să aibă asupra lor o mapă de culoare albastră care conţine formularele tipizate.

 

 

Comenteaza