10.000 de lei amendă pentru un floreștean

10.000 de lei amendă pentru un floreștean

Inspectorii ABA Someș-Tisa au constatat, ca urmare a unei sesizări, că un cetățean din localitatea Florești, județul Cluj a realizat lucrări ilegale în albia minoră a Văii Boșorului și l-au amendat cu 10.000 de lei. ​

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Someș-Tisa a luat o serie de măsuri, în contextul prevenirii răspândirii noului coronavirus, pe perioada stării de urgență, decretată la nivel național, printre care se numără „suspendarea activității de relații cu publicul, la sediul instituției. "Atenționăm, însă, cetățenii, că această situație dificilă nu poate constitui motiv de încălcare a legislației în domeniul apelor. De altfel, am anunțat că activitatea de relații cu publicul se realizează în continuare, prin telefon, corespondență electronică și prin poștă".

Inspectorii ABA Someș-Tisa au constatat, ca urmare a unei sesizări, că un cetățean din localitatea Florești, județul Cluj a realizat lucrări ilegale în albia minoră a Văii Boșorului. La data controlului, lucrările erau în derulare. Acestea constau în turnarea a două plăci de beton, poziționate la cota talvegului, pe ambele maluri ale cursului de apă, fără a deține act de reglementare în domeniul apelor.

Inspectorii ABA Someș-Tisa au dispus sistarea imediată a lucrărilor și l-au sancționat pe cetățean cu amendă contravențională, în valoare de 10.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii Apelor nr.107/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

"Menționăm că orice lucrare pe ape sau care are legătură cu apele se poate executa numai dacă titularul deține acte de reglementare în domeniul gospodăririi apelor, eliberate la cerere de către instituția noastră. Documentațiile care însoțesc cererile și stau la baza emiterii acestor acte de reglementare se pot transmite prin e-mail, la adresa avize@dast.rowater.ro și prin poștă, la adresa: strada Vânătorului nr.17, cod poștal 400213, Cluj-Napoca, județul Cluj. Lansăm un apel cetățenilor să ia atitudine și să sesizeze orice situații, care reprezintă factori de risc pentru calitatea apelor. Doar printr-o strânsă colaborare, putem identifica situațiile în care se produc încălcări ale legislației în vigoare", transmite conducerea ABAST. 

 

Comenteaza