Foto ACCIDENT în Cluj: 5 tineri s-au înfipt cu mașina într-un buldoexcavator parcat pe drumul Sfântul Ioan
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 07:49
- Eveniment
- Ascultă știrea
Salvatorii clujeni au anunțat o intervenție la un accident rutier petrecut în cursul nopții trecute pe drumul Sfântul Ioan din Cluj-Napoca.
Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit, în jurul orei 04.00, la un accident rutier petrecut pe drumul Sfântul Ioan.
În accident au fost implicate un autoturism și un buldoexcavator parcat pe marginea drumului și semnalizat. Ajunși la fața locului, pompierii au găsit 5 tineri de aproximativ 18 ani, care au reușit să iasă singuri afară din autoturismul avariat.
Cu toții au primit îngrijiri medicale și au fost ulterior transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate de către echipajele SMURD, respectiv SAJ, a informat ISU Cluj.











