Foto Accident pe Autostrada Transilvania

O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ au intervenit pentru a acorda primul ajutor calificat unei persoane rănite în urma unui accident rutier produs pe autostrada A3.

Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 15.30, iar evenimentul s-a produs la km 18 pe sensul de mers dinspre Truda spre Gilău. Pompierii sosiți la locul accidentului au găsit un autoturism și un autotren avariate, precum și o persoană care necesita îngrijiri medicale, întinsă lângă autoturism. 

Bărbatul de cca 40 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate, acesta prezenta multiple traumatisme severe, însă era în stare de conștiență și era cooperant. Pompierii au asigurat măsuri de siguranță a salvatorilor și măsuri de prevenirea incendiilor ca urmare a scurgerilor de combustibil care se deversau din rezervorul ansamblului de vehicule. Acesta transporta produse farmaceutice.

Comenteaza