Unde mai putem zbura de pe Cluj: Bruxelles, Bari şi Eindhoven

Unde mai putem zbura de pe Cluj: Bruxelles, Bari şi Eindhoven
După ce şi-a mutat, în mare, activitatea pe Aeroportul din Mureş, Wizz Air revine la sentimente mai bune şi anunţă noi curse de la Cluj-Napoca. Din mai, 2013, vom putea zbura spre Bari -Italia, Bruxelles - Belgia şi Eindhoven -Olanda.

De data aceasta, anunţă reprezentanţii Wizz Air, contractul cu Aeroportul Internaţional Cluj Napoca va rămâne valabil pentru minim cinci ani de zile, dacă fiecare parte îşi respectă obligaţiile, a spus directorul comercial al companiei aeriene, Gyorgy Abran. Astfel, din 18 mai 2013, compania va zbura spre trei destinaţii importante Bari -Italia, Bruxelles - Belgia şi Eindhoven -Olanda. Clujenii interesaţi pot deja să-şi achiziţioneze bilete, la preţuri începând de la 93 de lei. De asemenea, curse noi vor fi introduse şi de la Târgu Mureş, spre Bologna, Frankfurt şi Munchen.


Directorul Aeroportului Internaţional Cluj Napoca, David Ciceo, a precizat că Wizz Air nu a solicitat subvenţionarea curselor pe care le va introduce începând din mai 2013. "Acordarea acestor subvenţii presupune o serie de obligaţii, aşa încât Wizz Air a decis să introducă cele trei noi destinaţii, spre Belgia, Olanda şi Italia, fără să apeleze la acest tip de ajutoare", a explicat Ciceo. Directorul comercial al Wizz Air, Gyorgy Abran, a adăugat că în ciuda crizei economice, compania pe care o reprezintă a reuşit să menţină un oarecare echilibru şi chiar să se bucure de dezvoltare, astfel că s-a luat decizia privind introducerea a trei curse noi de pe aeroportul clujean. "Am ales aceste destinaţii după ce am evaluat piaţa, în funcţie, desigur, şi de cerere. Pentru destinaţia din Bari ne-am gândit la persoanele care sunt interesate să-şi facă vacanţa în sudul Italiei. Pentru Olanda şi Belgia sunt vizaţi întreprinzătorii sau investitorii", a spus Gyorgy Abran. Acesta a menţionat că a încheiat un nou acord cu Aeroportul Cluj şi că atâta timp cât ambele părţi îşi respectă angajamentul nu vede nici un motiv pentru a renunţa la aceste destinaţii. Mai mult, a precizat Gyorgy Abran, ar putea să crească şi frecvenţa pe aceste destinaţii. "Pentru început vom opera aceste curse de două ori pe săptămână, iar ulterior, dacă se dovedeşte că există interes pentru ele, vom putea creşte frecvenţa", a comunicat Gyorgy Abran. Tot din 2013, Wizz Air îşi va mări frecvenţa şi pentru destinaţiile actuale pe care operează de la Cluj, respectiv pentru Dortmund, Milano/Bergamo, Paris/Beauvais. Nu doar de la Cluj vor fi introduse noi destinaţii, ci şi din Târgu Mureş. Compania maghiară Wizz Air a anunţat că va opera de la Mureş pe destinaţiile Bolgna, Frankfurt şi Munchen.

Pentru destinaţiile Bari, Bruxelles şi Eindhoven, clujenii pot achiziţiona deja bilete de pe site-ul companiei aeriene Wizz Air, la preţuri ce pronesc de la 93 de lei.

 

Comenteaza