Clujul vrea să scape de o factură de curent de 4 milioane de euro
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 09 Ian 2013, 23:28
- Administraţie
- Ascultă știrea

Pentru a elimina costurile cu energia electrică, preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu se arată dispus să investească, din bugetul propriu al instituţiei, peste 5 milioane de euro, în vederea realizării unui parc fotovoltaic. Primăria Chinteni a anunţat că va pune la dispoziţia Consiliului Judeţean un teren de 15 hectare, urmând ca la schimb să primească 25-30% din producţia de energie a parcului. Lucrările vor putea demara chiar din acest an, apreciază Uioreanu, dat fiind faptul că investiţia va fi suportată exclusiv din bugetul administraţiei judeţene, prin intermediului unui credit furnizor.
În prezent, instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Cluj plătesc facturi către furnizorii de energie electrică în valoare de 4 milioane de euro pe an. Din această sumă, 35% aparţine numai Companiei de Apă Someş. „Vorbim de sume uriaşe. Am făcut un calcul serios şi mi-am dat seama că, dacă am realiza un parc fotovoltaic, am reuşi nu doar să ne recuperăm investiţia, dar chiar şi să economisim banii de pe consumul de energie, câţiva ani buni de acum înainte. Investiţia într-un parc fotovoltaic cu o capacitate de 5 MW ne-ar costa în jur de 5 milioane de euro, iar acesta ar fi suficient pentru a asigura necesarul de energie atât pentru regiile şi instituţiile pe care le avem în subordine, cât şi pentru comuna Chinteni", a comentat liderul Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu.
Printre instituţiile subordonate Consiliului Judeţean se numără o serie de şcoli speciale, muzee, stadion, aeroport, regii de drumuri şi de administrare, parcuri industriale sau spitale. Primăria Chinteni a anunţat că dispune de un teren de peste 100 de hectare şi că deja se realizează un studiu de însorire care atestă că locaţia este potrivită pentru o astfel de investiţie. „Suntem dispuşi să atribuim teren Consiliului Judeţean, atât cât va fi necesar, cu condiţia să primim la schimb un procent din producţia de energie pentru a ne asigura costurile cu iluminatul public din comună şi din instituţiile noastre publice", a spus primarul din Chinteni, Lucia Suciu. Uioreanu susţine că într-o primă etapă este nevoie de un teren de 15 hectare. „Am cerut primăriei să opereze dezmembrarea parcelei pe care o solicităm, astfel încât să putem da drumul la studii. Din punctul meu de vedere, până în luna martie putem fi gata cu aceste studii, urmând ca apoi să angajăm o firmă care să execute proiectul, astfel ca până la final de an să avem finalizat acest parc fotovoltaic la Chinteni", a spus Uioreanu.
Pentru a acoperi costurile acestei investiţii, Uioreanu mizează pe varianta creditului furnizor. Astfel, firma care se va înscrie la licitaţie va avea sarcina de a asigura lucrările prin contractarea unui credit bancar, urmând ca administraţia judeţeană să se angajeze să restituie banii într-un anumit interval de timp.