Liberalii clujeni: „Ne sufocăm în trafic sau circulăm cu monorail-ul” VIDEO

Liberalii clujeni: „Ne sufocăm în trafic sau circulăm cu monorail-ul” VIDEO
Clujul va fi complet paralizat de trafic, în doi-trei ani, dacă administraţia locală nu adoptă urgent soluţia trenului suspendat (monorail), care funcţionează foarte bine şi în alte oraşe ale lumii, susţine senatorul Marius Nicoară. Liberalii cer ca proiectul să fie inclus în bugetul din 2014.

Împreună cu consilierii locali PNL, senatorul Marius Nicoară a atras atenţia că municipiul Cluj-Napoca este din ce în ce mai sufocat de trafic şi că singura variantă eficientă pentru eliberarea oraşului rămâne monorail-ulul. Este vorba despre un sistem de transport în comun suspendat care funcţionează în alte oraşe din Europa şi America şi pe care Nicoară l-a promovat şi în campania sa pentru primărie. Consilierii spun că proiectul şi studiul de fezabilitate trebuie incluse în bugetul de anul viitor. Pentru lucrările de construcţie se pot accesa fonduri din programul destinat polilor naţionali de creştere, se poate cere ajutorul guvernului sau se poate merge chiar şi pe un parteneriat public privat.

Consilierii locali liberalii susţin proiectul propus de senator şi anunţă că vor cere primăriei să includă în bugetul din 2014 studiul de fezabilitate pentru monorail. Este vorba despre un sistem supendat de transport în comun care va putea fi realizat de-a lungul râului Someş, după modelul aplicat cu succes în oraşul german Wuppertal. „La Cluj, monorail-ul ar putea parcurge un traseu de circa 10 km, de la Floreşti prin Cluj Napoca, până la aeroport, urmând să fie extins şi spre Gilău-Apahida-Jucu. Sigur, printr-un sistem îmbunătăţit, reţeaua ar putea fi dusă, de ce nu, şi spre cartierele municipiului. Important este să începem de undeva", a comentat Nicoară.

Acesta a reamintit că propunerea monorail-ului a lansat-o în campania sa pentru Primăria Cluj-Napoca şi că este singurul sistem de transport care ar putea ajuta la decongestionarea oraşului. „Consilierul Ovidiu Florian a fost în Wuppertal pentru a se interesa de modul în care funcţionează acest sistem. Ne raportăm la acest oraş german pentru că, din punct de vedere geografic, se aseamănă cu municpiul Cluj-Napoca. Avem un fir de apă, înconjurat de dealuri, este cum nu se poate mai bine pentru a implementa şi la noi monorail-ul, cel mai eficient sistem de transport în comun, după părerea mea, care este şi ecologic, sigur şi foarte rapid", a spus Nicoară.

În opinia sa, pentru implementarea monorail-ului, costurile n-ar depăşi 3 milioane de euro pe kilometru. „Faţă de cât ar costa un metrou, monorail-ul este cu mult mai ieftin. S-ar ajunge la 30 de milioane de euro, iar eu spun că este foarte puţin dacă ne raportăm, de pildă, la costurile centurii Vâlcele-Apahida, care au trecut de 150 de milioane de euro. Şi stadionul a costat vreo 50 de milioane de euro; ca atare, sunt convins că pentru acest sistem care va ajuta la descongestionarea traficului, se vor găsi banii necesari", spus Nicoară.

O variantă de finanţare rămâne programul destinat oraşelor declarate poli naţionali de creştere. „Vorbim de acest program european de finanţare care spijină proiectele din zonele metropolitane. Primăria Cluj-Napoca a mai apelat la el, o poate face în continuare şi pentru monorail. De asemenea, Ministerul Transporturilor dispune de un program de finanţare pentru dezvoltarea infrastructurii, la care se poate apela", a spus Nicoară.

Consilierul local PNL Dan Tarcea a apreciat că se poate încheia chiar şi un parteneriat public-privat. „După finalizarea studiului de fezabilitate se poate lua o decizie fermă în privinţa soluţiilor de finanţare. Desigur, dacă este oportun, se poate opta un parteneriat public privat. Important este ca primăria să înţeleagă că nu ne mai putem raporta doar la vorbe şi că acest proiect trebuie implementat. Este cel mai sigur şi mai eficient sistem de transport în comun, iar în afară de acest aspect va atrage şi mulţi turişti. Cu un monorail, deraierea nu există, plus că, dacă ar fi să apară o defecţiune tehnică, nu mai riscăm să blocăm tot traficul din oraş, pentru că vorbim de o cale de rulare care va fi independentă de restul mijloacelor de transport", a spus Tarcea. El a menţionat că în Los Angeles, un astfel de sistem atrage anual peste 2 milioane de călători.

Consilierul Ovidiu Florian a precizat că a cerut referinţe geologice în ceea ce priveşte realizarea unei astfel de investiţii. „Cadrul metalic necesar pentru sistemul monorail poate fi suportat fără probleme de albia Someşului. Primăria ar trebui să asigure platformele pentru crearea de staţii. Pentru amortizarea investiţiei, pe aceste platforme se vor putea amenaja spaţii comerciale, pe care primăria le poate închiria unor agenţi economici", a spus Florian.

 

 

Comenteaza