Foştii preşedinţi ai Consiliului Judeţean, cetăţeni de onoare ai Clujului

Foştii preşedinţi ai Consiliului Judeţean, cetăţeni de onoare ai Clujului
Preşedinţii Consiliului Judeţean Cluj din perioada 1992-2012, preşedinţi ai Consiliului Judeţean Cluj în perioada 1992-2012, vor primi mâine titlul de Cetăţean de Onoare al Judeţului Cluj.

Alin Tişe transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, că cedează această distincţie tuturor celor într-o formă sau alta au contribuit la dezvoltarea județului Cluj.

"Acordarea titlului de cetățean de onoare al județului, ca distincție onorifică, este o recunoaștere a meritelor pe care le am în dezvoltarea județului Cluj. Este o apreciere a activității mele publice desfășurate în slujba clujenilor. Înțeleg prin această distincție recunoașterea meritelor tuturor colaboratorilor și colegilor mei din perioada în care am deținut funcțiile de prefect, președinte al Consiliului Județean, iar acum senator de Cluj. Înțeleg că fiecare colaborator al meu este cetățean de onoare al județului, pentru că prin munca lui a contribuit la dezvoltarea acestui județ.
Înțeleg că fiecare clujean care și-a plătit taxele și impozitele față de Stat este cetățean de onoare al județului Cluj. Înțeleg să cedez această distincție în nume colectiv, tuturor celor care într-o formă sau alta au fost alături de mine și care, prin munca lor, au contribuit la dezvoltarea județului Cluj", se arată în comunicatul de presă remis de senatorul Alin Tişe.

Citeşte şi Uioreanu îl vrea pe Tişe „cetăţean de onoare"

Comenteaza