Centuri de ocolire, doar cu fonduri europene

Centuri de ocolire, doar cu fonduri europene
Nici o localitate din judeţ nu are vreo centură de ocolire funcţională. Cluj-Napoca, Turda şi Câmpia Turzii vor putea folosi din 1 decembrie un “surogat”, tronsonul de autostradă Gilău - Turda.

Oficialii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj au declarat că centurile localităţilor urbane din judeţ vor fi realizate din bani europeni. Programate pentru 2010 sunt centurile Huedin şi Dej.

 

 Pentru varianta ocolitoare Gherla - inaugurată anul acesta, însă închisă după două săptămâni deoarece drumul s-a surpat - termenul de redare în circulaţie este luna decembrie. în ceea ce priveşte municipiile Turda şi Câmpia Turzii, acestea trebuie să se bucure de tronsonul de autostradă, deoarece nu există fonduri pentru alte variante de ocolire.

 

Şeful DRDP, Ion Pantelimon, a afirmat că la nivelul Ministerului Transporturilor, resursele sunt concentrate spre finalizarea Autostrăzii Transilvania şi a centurii de ocolire Vâlcele - Apahida. Pentru celelalte localităţi afectate de traficul de tranzit, mai ales de cel greu, şansa de a avea centuri sunt fondurile europene.

 

“în pregătire se află centurile de la Huedin şi Dej”, a declarat Pantelimon. Potrivit directorului  DRDP, centura Huedin va avea 6 kilometri şi este un proiect estimat la 10 milioane de euro.

 

“Acum, proiectul centurii Huedin este în Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Transporturilor. La anul va putea beneficia de finanţare în cadrul Programului Operaţional Sectorial. în cazul centurii municipiului Dej, există de doi ani un studiu de fezabilitate, iar acum este în curs de actualizare. Tot la anul, va beneficia de finanţare din fonduri de coeziune”, a spus oficialul clujean.

 

Studiul de fezabilitate pentru centura din Dej atestă că traseul acesteia însumează aproximativ trei kilometri, va avea două pasaje peste calea ferată şi un pod şi va costa peste 20 de milioane de euro, urmând să devieze traficul greu dinspre Baia Mare şi Bistriţa.

 

Singurul municipiu din judeţul Cluj care are centură - momentan necirculabilă - este Gherla. Traficul rutier pe centura de ocolire a municipiului Gherla, inaugurată în luna august de premierul Emil Boc şi de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a fost închis după numai câteva zile din cauza unor infiltraţii de apă sub o porţiune a carosabilului, care au făcut ca asfaltul să cedeze.

 

 Centura are o lungime de cinci kilometri, iar lucrările au costat 7,5 milioane de lei. Lucrarea a fost executată de FCC Construccion, iar consultantul este Inocsa Inginieria. “S-a turnat radierul, s-a amenajat zidul de sprijin şi se lucrează la sistemul rutier. Ne-au promis (constructorii – n.red.) că în decembrie se va putea circula din nou pe centură. Acesta este un termen dat de ei. Sperăm că se va respecta”, a apreciat Pantelimon.

 

Directorul DRDP a recunoscut că există proiecte de variante de ocolire la Turda sau Câmpia Turzii, însă, în cazul acestor municipii, soluţia de descongestionare a traficului va fi darea în folosinţă a tronsonului de autostradă Turda-Gilău, în prima fază, iar de la anul, din august, a întregului tronson 2B, Câmpia Turzii - Gilău.

 

“Termenul de 1 decembrie, în ciuda vremii nefavorabile, va fi respectat pentru inaugurarea tronsonului Turda-Gilău al autostrăzii. La anul, în iulie-august, va fi gata şi cealaltă porţiune, dintre Câmpia Turzii şi Turda. Tot tronsonul va devia traficul din aceste localităţi şi va funcţiona ca centură de ocolire. De asemenea, şi pentru municipiul Cluj-Napoca va avea acelaşi rol”, a mai spus Pantelimon. De altfel, la Cluj-Napoca se lucrează şi la centura de est, Vâlcele-Apahida, care urmează să fie dată în folosinţă tot la finele acestui an.

 

Primarul din Turda, Tudor Ştefănie, declara că Autostrada Transilvania nu este de ajuns pentru că va descongestiona doar rutele dinspre Sibiu. De aceea, a mai demarat un studiu de fezabilitate pentru o centură de ocolire care să pornească de la intrarea în Turda, pe drumul cimentului, pe linia ferată a cimentului, apoi pe strada Cheii, cu ieşire în drumul naţional, pe un parcurs total de opt kilometri. Costurile de realizare au fost evaluate la 20 de milioane de lei.

 

De asemenea, pe site-ul Primăriei Câmpia Turzii, la secţiunea reclamaţii, cetăţenii se plângeau de traficul din oraş şi de lipsa centurii. Răspunsul primarului a fost că există un proiect, în fază incipientă, însă şi acesta reprezintă un pas înainte. “Există o prioritizare a proiectelor la nivelul CNADNR. în funcţie de resurse, se vor realiza şi aceste centuri”, a mai spus Pantelimon.

 



Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .