Pierderi de 7 miliarde de lei vechi la o societate a primăriei Cluj-Napoca
- Scris de Mircea Tatar
- 12 Mai 2016, 19:51
- Administraţie
- Ascultă știrea

Este vorba de Cluj Innovation Park SA, societate creată de primăria municipiului Cluj-Napoca cu scopul de a administra și dezvolta Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative (CREIC) și Centrul Transfer, Evoluție, Antreprenoriat, Microintreprindere (TEAM) din zona Lombului. Societatea are ca şi director general pe Alexandru Coroian, consilier judeţean PNL şi fost vicepreşedinte al CJ Cluj între anii 2011 şi 2012 iar preşedinte al CA pe Cristian Haiduc, candidat al PNL pentru Consiliul Judeţean Cluj.
În condiţiile în care cele două investiţii ale municipalităţii şi nici drumul de acces spre ele nu au fost terminate, societatea nu a putut să realizeze venituri din exploatarea lor şi, inevitabil, a contabilizat pierderi.
Situaţiile financiare ale Cluj Innovation Park SA arată că în anul 2015 societatea a avut o cifră de afaceri de 2.552 lei, venituri totale de 14.500 lei şi cheltuieli totale de 725.375 lei, deci o pierdere netă de 710.875 lei, adică peste 158.000 de euro la cursul oficial al BNR de astăzi.
Acest rezultat vine după ce în anul 2014, aceeaşi societate comercială a înregistrat o pierdere netă de 313.968 lei. Conducerea societăţii a propus, la fel ca şi la raportarea pentru anul 2014, ca pierderea aferentă anului 2015 să fie acoperită din profitul anilor viitori.
Cheltuielile totale cu personalul ale societăţii au fost în anul 2015 de 556.858 de lei.
Rezultatele financiare ale societăţii Cluj Innovation Park SA au fost auditate de un auditor financiar independent cunoscut, Emil Culda, care a notat, printre altele, în raportul său, publicat şi el pe site-ul primăriei clujene: „Fără a exprima rezerve asupra situaţiilor financiare individuale atragem totuşi atenţia asupra unor aspecte ce privesc activitatea societăţii şi/sau prezentarea informaţiilor din acestea:
- obiectivele şi criteriile de performanţă din contractele de mandat nu au fost îndeplinite la 31.12.2015, iar indemnizaţiile aferente au fost plătite integral;
- la 31.12.2015, societatea a înregistrat pierderi semnificative (-710.875 lei), astfel încât capitalurile proprii la această dată (775.157 lei) sunt sub limita legală ( mai mici decât jumătate din capitalul social), iar respectarea principiului continuităţii activităţii susţinută de conducerea societăţii (...) este dependentă în perioada următoare de finalizarea celor două proiecte CREIC şi TEAM, respectiv de o necesară şi posibilă majorare de capital a societăţii."
O primă majorare de capital a fost operată de primăria Cluj-Napoca în anul 2015, când capitalul social iniţial al societăţii, de 600.000 de lei, a fost majorat la 1.800.000 de lei.
Reprezentanţii autorităţilor locale estimează că proiectele investiţionale din zona Lombului, pe care le aşteaptă societatea Cluj Innovation Park, vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2016, după ce termenele iniţiale au fost depăşite.
CREIC-ul este realizat în proporţie de 70 la sută, informează şeful de proiect din partea primăriei, Ovidiu Câmpean. Centrul are un constructor nou, după ce firma ce a câştigat licitaţia a intrat în insolvenţă. La obiectivul TEAM, mai sunt necesare nişte lucrări de conectare la utilităţi. Şi drumul Lombului va fi gata de-abia în lunile următoare, în condiţiile în care în această perioadă se face achiziţia unor lucrări de consolidare a versantului care mărgineşte acest drum, afectat de alunecări de teren pe o porţiune de 300 de metri.
Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative (CREIC) va fi un loc în care vor activa firme din domenii precum producţie cinematografică, IT, cercetare, dezvoltare, inovare şi tot ce înseamnă industrii creative.
Centrul de sprijinire a afacerilor Tehnologie, Evoluţie, Antreprenoriat, Microîntreprinderi (TEAM) este un parc tehnologic dezvoltat pentru activităţi de producţie şi microproducţie, existând atât corpuri administrative, cât şi hale de producţie destinate IMM-urilor.