Gata de Eurobasket. Polivalenta se prezintă: are 9.300 de locuri, parchet nou, cub video în exterior FOTO/VIDEO

Gata de Eurobasket. Polivalenta se prezintă: are 9.300 de locuri, parchet nou, cub video în exterior FOTO/VIDEO
Sala Polivalentă este gata să primească echipele naționale de baschet, dar mai ales numeroșii spectatori care și-au cumpărat bilete pentru Eurobasket 2017.

Sala Polivalentă este terminată și va fi marți prezentată publicului, în cadrul unei conferințe de presă. "Doar acum am primit acceptul FIBA", a explicat primarul Emil Boc, la Realitatea FM.

Sala are parchet nou, achiziționat de FIBA, dar multe dotări achiziționate de Primărie: sala a fost extinsă la 9.300 de locuri (realizate la etajul III, dar și la parter, prin înlocuirea tribunelor retractabile cu altele, fixe, mai încăpătoare), are un inel de panouri LED pe marginea terenului şi la etajul al doilea, s-au făcut îmbunătăţiri la sistemul de sonorizare şi la instalaţia de climatizare, zona media beneficiază de traducere simultană, iar fiecare vestiar s-a ales cu câte o sală de fitness. Parchetul nou este realizat de același producător ca precedentul. ”Noi aveam parchet Junckers A4, iar FIBA a adus modelul A3”, a explicat directorul general al SC Sala Polivalentă SA, Ionuț Rusu.

Peste 16 milioane de lei au costat lucrările pentru mărirea capacităţii sălii, bani prevăzuți în bugetul local pe anul 2017. Pentru proiectare s-au plătit peste 100.000 de lei, lucrările de extindere au costat peste 8,6 milioane lei, iar dotările și echipamentele valorează peste 7,2 milioane lei.

"Cubul exterior este pentru cei care nu reușesc să intre la meciuri. Am cerut să se pună un meci întreg, să vedem cum se poate urmări de afară", a mai spus Emil Boc.

Marți, Emil Boc a făcut un tur al sălii, împreună cu jurnaliștii. ”Clujul are cea mai modernă sală de sport din România și una dintre cele mai moderne din Europa”, a afirmat primarul.

La Cluj se va juca Grupa C de la Eurobasket 2017, în care, pe lângă România, vor evolua Spania, Croația, Cehia, Muntenegru și Ungaria. Cea mai importantă formație este, cu siguranță, Spania, cea care deține trei titluri europene, cucerite în 2009, 2011 și 2015. De asemenea, echipa iberică e campioană mondială și multiplă medaliată la Jocurile Olimpice, la Rio, în 2016, cu bronz. În ultimii ani, vedeta spaniolilor este Pau Gasol.

În grupa României, primele meciuri se vor juca pe 1 septembrie, iar ultimele pe 7 septembrie. Primele patru clasate vor merge în faza eliminatorie, care se va juca în întregime la Istanbul. Iată programul meciurilor de la Cluj:

Vineri, 1 septembrie
Ungaria - Croația (ora 15:00)
Muntenegru - Spania (ora 17:45)
România - Cehia (ora 20:30)

Sambata, 2 septembrie
Muntenegru - Ungaria (ora 15:00)
Cehia - Spania (ora 17:45)
România - Croația (ora 20:30)

Luni, 4 septembrie
Ungaria - Cehia (ora 15:00)
Muntenegru - Croația (ora 17:45)
România - Spania (ora 20:30)

Marti, 5 septembrie
Cehia - Muntenegru (ora 15:00)
Croația - Spania (ora 17:45)
România - Ungaria (ora 20:30)

Joi, 7 septembrie
Cehia - Croația (ora 14:30)
Ungaria - Spania (ora 17:15)
România - Muntenegru (ora 20:45)

Următorii jucători vor îmbrăca maiourile României:

Vlad MOLDOVEANU - legitimat la Demir Insaat Buyukcekmece Basket (BSL)
Andrei MANDACHE - legitimat la CSM CSU Oradea (LNBM)
Alexandru OLAH - legitimat la U-Banca Transilvania Cluj-Napoca (LNBM)
Emanuel CATE - legitimat la Club Basquet Prat (LEB Oro)
Rolland TOROK - legitimat la U-Banca Transilvania Cluj-Napoca (LNBM)
Catalin BACIU - legitimat la CSA Steaua CSM Eximbank (LNBM)
Nandor-Levente KUTI - legitimat la U-Banca Transilvania Cluj-Napoca (LNBM)
Bogdan NICOLESCU - legitimat la CSM CSU Oradea (LNBM)
Titus NICOARĂ - legitimat la BCM U Pitești (LNBM)
Radu PALICIUC - legitimat la BC CSU Sibiu (LNBM)
Catalin PETRIȘOR - Phoenix Galați (LNBM)
Octavian POPA-CALOTA - BC SCM Timișoara (LNBM)

Naționala României este antrenată de fostul jucător și tehnician al Universității Marcel Țenter.

 

Comenteaza