Clujul are mulţi “fraţi”, dar puţine proiecte

Clujul are mulţi “fraţi”, dar puţine proiecte
O cameră şi o piaţetă “Cluj-Napoca”, deplasări în străinătate, schimburi de experienţă şi preluarea teoretică a modelului de city-manager sunt câştigurile Clujului de pe urma relaţiilor cu oraşele înfrăţite.

Municipiul Cluj-Napoca este înfrăţit cu cincisprezece oraşe din întreaga lume prin protocoale de colaborare, unele, vechi de peste 40 de ani. Cele mai mari câştiguri pentru oraş sunt, în opinia oficialilor Primăriei, relaţiile academice, culturale şi sportive care s-au închegat între Cluj şi cei 15 parteneri. Concret, viceprimarul Sorin Apostu consideră că relaţiile cu oraşele din Statele Unite ale Americii, Columbia, Rockford şi East Lansing, au avantajat cel mai mult Clujul. De cealaltă parte, “vicele” Laszlo Attilo a menţionat că cea mai impotantă colaborare este cu oraşul Pecs din Ungaria. 

 

Potrivit Biroului mass- media al Primăriei, Clujul este înfrăţit cu Dijon şi Nantes (ambele din Franţa), cu Zagreb (Croaţia), Koln (Germania), Pecs (Ungaria), Beer-Sheva (Israel), Zhengzhou (Rep. Populară Chineză), Suwon (Rep. Coreea), Makati (Filipine), Chacao - Caracas (Venezuela), Sao Paolo (Brazilia), Korce (Albania), Columbia (Carolina de Sud, SUA), Rockford (Illinois, SUA) şi East Lansing (Michigan, SUA). Cel mai vechi protocol de înfrăţire a fost semnat în 1965 cu oraşul Dijon din Franţa. înfrăţirea s-a materializat însă conform datelor existente la nivelul municipalităţii clujene, în 2004-2005, când au sosit la Cluj mai mulţi investitori din Dijon şi din regiunea Auvergne.

 

 “în luna mai 2005, oraşul Cluj-Napoca a fost invitat să participe la Expoziţia Florissimo, una dintre cele mai mari expoziţii florale din Europa. Din luna martie 2006, în incinta Hotelului de Tineret din Dijon, una dintre camere poartă numele de <<Cluj-Napoca>>, municipalitatea din Dijon dorind, în acest mod, să popularizeze relaţiile sale de înfrăţire. Câteva dintre proiectele de colaborare dintre cele două oraşe sunt: primirea de către Şcoala de Afaceri din Dijon a unui student de la o universitate din Cluj şi participarea unei delegaţii din Dijon la forumul descentralizării locale româno-francez în Cluj-Napoca”, ne-a informat Biroul mass- media al Primăriei.

 

Alte două relaţii vechi, datând din 1976, s-au închegat cu oraşele Koln şi Zagreb. Din păcate, în prezent relaţiile de colaborare cu Zagreb trec printr-o perioadă de tranziţie, dat fiind statutul de capitală al oraşului croat. “Dintre noile arii de colaborare, un loc aparte îl ocupă relaţiile academice, culturale şi sportive”, au explicat angajaţii municipalităţii. Dintre acţiunile comune Cluj-Napoca - Koln, Primăria spune că merită menţionate “protocolul semnat între Grupul de pompieri Avram Iancu şi Serviciul de ambulanţă Köln, Planwerk - grup de lucru în domeniul arhitecturii urbane, Zilele Clujului la Köln, Zilele Köln-ului la Cluj şi diferite evenimente pe plan cultural, instituţional, educaţional şi social”.

 

în plus, reprezentanţii Biroului mass- media au atras atenţia că anul acesta, în 8 mai, la ora 13.00, pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca a aterizat primul zbor direct Köln - Cluj. “Mai mult, prin relaţia cu oraşul Koln am reuşit să fim conştienţi că trebuie să punem în valoare partea de istorie pentru a atrage mai mulţi turişti la Cluj”, a explicat viceprimarul Sorin Apostu. 

 

Imediat după Revoluţie, municipiul s-a înfrăţit şi cu Nantes şi Pecs, însă relaţiile cu aceste oraşe au fost reluate abia în 2004. “Se remarcă: Les rancontrees de Nantes / Les Rancontrees de Cluj, Forumul descentralizării locale româno-franceze, Seminarul Internaţional pe teme de Sănătate, Societate, Solidaritate, întâlnirile Atlanticului - congres internaţional pe teme economice şi Festivalul Cultural din Nantes <<întâlnirile de pe râul Erdre>>”.

 

Despre înfrăţirea cu oraşul Pecs din Ungaria, viceprimarul Laszlo Attila spune că este cea din care oraşul a avut cele mai multe beneficii. “Acestea s-au concretizat în mediul universitar şi medical, dar şi prin organizarea unui festival de teatru la Pecs, unde sunt invitate şi instituţiile de cultură clujene. Profesorii de la Universitatea din Pecs predau la Babeş-Bolyai şi invers”, a atras atenţia Laszlo. într-adevăr, potrivit datelor furnizate de Primărie, în 2004 Cluj-Napoca şi Pecs au aplicat pentru un proiect comun cu fonduri europene - „Pecs - Oraşul cultural european 2010”. La Pecs se mai derulează anual un turneu de baschet cu reprezentanţii oraşelor înfrăţite. “Prin acţiunile de tineret, pe care municipalitatea din Pecs le-a desfăşurat în 2006 cu ocazia Săptămânii culturale europene, la care şi municipiul Cluj-Napoca a fost reprezentat, oraşul Pecs a furnizat un model de bune practici ce urmează a fi valorificat şi la Cluj”, a explicat oficialul Primăriei.

 

 /Clujul are relaţii foarte bune cu oraşul Suwon din Coreea, bazele colaborării fiind puse în iunie 1999, a declarat viceprimarul Sorin Apostu. Potrivit municipalităţii, în luna august 2005 Clubul de Fotbal pentru Tineret Gyeonggi din Suwon a invitat echipa de juniori a Clubului Universitatea Cluj să participe la Cupa Internaţională Suwon. “Astfel de manifestări sportive comune vor fi organizate şi în următoarea perioadă”, ne-a informat Biroul mass -media. în ultimii doi ani s-au efectuat şi o serie de vizite reciproce ale delegaţiilor din cele două oraşe. Cele două autorităţi locale, clujeană şi coreeană, plănuiesc să organizeze în perioada iunie-octombrie 2009 celebrarea a 10 ani de înfrăţire dintre cele două oraşe prin mai multe evenimente la nivel cultural, gastronomic, civic, artistic, universitar, instituţional şi economic, ce vor avea loc în ambele oraşe.

 

Deşi Clujul s-a înfrăţit în 1991 cu Beer Sheva, relaţiile au fost relansate abia în toamna lui 2006, când o delegaţie oficială a vizitat municipiul Cluj. “Principalele puncte comune ţin de domeniul economic, tineret, poliţie, cultură şi sport. în aprilie 2007, o delegaţie română vizitează oraşul Beer-Sheva cu ocazia sărbătoririi a 15 ani de înfrăţire, când se inaugurează o piaţetă cu numele Cluj-Napoca în cel mai modern cartier al oraşului israelian. în primăvara anului 2009 se doreşte inaugurarea unei piaţete la Cluj, cu numele de Beer-Sheva”, au precizat reprezentanţii Primăriei.

 

Protocolul de înfrăţire cu Zhengzou a fost semnat în luna septembrie 1994, iar relaţiile dintre cele două părţi au vizat organizarea unei expoziţii de artă chinezească, a unui Târg Internaţional la Expo Transilvania în aprilie 2004 şi înfiinţarea Asociaţiei Române de Prietenie cu Republica Populară Chineză, al cărei preşedinte este prof. univ. dr. ing. Virgil Moldovan. Protocolul de înfrăţire cu Chacao-Caracas a fost semnat la 9 noiembrie 1999, iar cel cu Makati din Filipine, cu trei ani mai devreme, în 25 aprilie, ambele relaţii concretizându-se doar în vizite reciproce. Relaţia cu oraşul Sao-Paolo din Brazilia datează din luna iulie 2000, însă singura acţiune comună a avut loc în iulie 2008, când echipa de karate condusă de domnul conf. dr. ing. Radu Munteanu jr. a participat la Campionatele Mondiale de Karate. “Despre relaţiile cu Zhengzou, Chacao-Caracas, Sao Paolo sau Makati nu ştim exact cum au fost gândite de fosta administraţie”, a atras atenţia Sorin Apostu.

 

înfrăţirea dintre Korce cu municipiul Cluj-Napoca datează din martie 2001, unul din cele mai însemnate proiecte comune derulându-se în martie 2008, când Primăria clujeană, împreună cu Regia Autonomă de Termoficare, a asistat Primăria Korce în implementarea unui proiect privind insulele termice, pe baza experienţei clujene în acest domeniu.

 

Viceprimarul Sorin Apostu a explicat că cele mai fructoase sunt relaţiile cu oraşele din Statele Unite ale Americii, Columbia, Rockford şi East Lansing. “Cu acestea avem relaţii universitare foarte strânse. Mai mult, am fost în vizită în America şi ne-am pus la punct cu sistemul administrativ de la ei. De acolo a venit modelul city-manager-ului, care funcţionează foarte bine. Ei au un sistem cu primar <>, ale cărui atribuţii executive sunt preluate de city-manager, funcţie distinctă la nivel administrativ. Al doilea model este al primarului <>, care îndeplineşte funcţiile unui city-manager”, a explicat Apostu.

 

Protocolul de înfrăţire cu oraşul Columbia a fost semnat în luna iunie 1991 şi a avut ca punct de pornire un parteneriat între Institutul Inimii Cluj şi Spitalul Providence din SUA, proiect ce oferea training personalului medical român. “Un alt parteneriat strategic este cel din cadrul UBB, Programul FACES (Foreign Academic Cultural Exchange Services), în cadrul căruia profesori români predau în statul Carolina de Sud. Proiectul comun Business English Immersion Camp a ajuns în anul 2008 la a cincea ediţie. Este vorba de un proiect educaţional pe teme economice în colaborare cu World Affair Council, Universitatea din Carolina de Sud şi şapte licee clujene. în viitorul apropiat se doreşte înfiinţarea unui Consorţiu de Consultanţă după modelul celui din Columbia (South Carolina Export Consortium), precum şi a unui World Affair Council – primul din afara graniţelor SUA”, au caracterizat reprezentanţii Primăriei relaţia cu Columbia.

 

Clujul s-a înfrăţit cu Rockford (Illinois, SUA) în septembrie 2005. înfrăţirea dintre cele două oraşe vizează, cu precădere, domenii precum relaţiile economice, învăţământul, turismul, cultura, infrastructura şi schimburi universitare. “Menţionăm că relaţiile de colaborare dintre cele două oraşe sunt susţinute atât de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, cât şi de Consulatul General al României la Chicago, Illinois, SUA, iar de partea americană, de Camera de Comerţ a Statului Illinois. în aprilie 2007, s-a inaugurat în Parcul Păcii din Rockford, într-un cadru peisagistic deosebit, un loc dedicat municipiului Cluj-Napoca, cu scopul de a face cunoscută relaţia de înfrăţire. în martie 2008, se pun bazele unei colaborări între Filarmonica Cluj şi Filarmonica din Rockford”, au atras atenţia oficialii Primăriei.

 

Bazele colaborării cu East Lansing din Michigan Sua s-au pus tot în 2005 şi vizează schimburile de experienţă în domeniul administrativ, al managementului public, al tehnologiei, culturii, sănătăţii, al dezvoltării urbane, precum şi în cel universitar. “în octombrie 2005, city-manager-ul oraşului East Lansing, Theodore Staton, vizitează pentru o săptămână

Cluj-Napoca cu scopul de a observa modul de administrare şi de a-şi oferi expertiza tehnică. în octombrie 2007, o delegaţie din East-Lansing a vizitat Cluj-Napoca, cu ocazia lansării un proiect universitar în colaborare cu Poliţia”, au mai informat reprezentanţii municipalităţii.

Comenteaza