Parc industrial de 12 milioane de euro
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Iul 2010, 00:23
- Administraţie
- Ascultă știrea
Deja am vândut 10 parcele şi preconizăm că până la toamnă vom finaliza vânzările, mai ales că nu avem concurenţă, dat fiind că noi vindem terenurile, nu le închiriem”, a declarat Adam Ambrus, directorul Nervia. Primele companii care au achiziţionat parcele în Apahida sunt societăţile locale Midicons (construcţii), Arpis International (comerţ), Buena Mesa (comerţ), Vitrina Felix Media (advertising), ce are nevoie de spaţii pentru producţie publicitară, şi companiile spaniole Ulma Packaging (producţie de utilaje pentru ambalarea alimentelor), Trans SESE (transporturi), Nervia Center şi Idenconsa.
Cel mai recent client este o companie finlandeză ce a achiziţionat 2,8 ha pentru o bază logistică. Potrivit conducerii Nervia, primele societăţi vor începe lucrul la propriile unităţi în iunie şi le vor finaliza în acest an. “Avem în plan construirea unor hale cu o suprafaţă de 350-500 de metri pătraţi”, a completat Ambrus. Reprezentanţii Nervia preconizează că, după finalizarea întregului proiect, adică în trei-patru ani, în parc ar putea lucra 5.000 de angajaţi.
“Purtăm discuţii serioase cu multe companii din Spania care s-au arătat interesate”, a declarat directorul grupului Nervia Consulting, Jose Arnau. Preţul de vânzare este de 90 euro/mp pe suprafaţa netă de parcelă, faţă de 80 de euro, la cât se situa la începutul lunii trecute.
Primarul din Apahida, Ionel Fărcaş, a declarat că această investiţie nu numai că va crea locuri de muncă, ci va spori veniturile la bugetul local. Un alt proiect aflat în pregătire de Nervia este un parc logistic în zona Turda-Câmpia Turzii, unde a achiziţionat 34 ha de teren.


