Prezent la inaugurare, primarul Emil Boc nu a ratat ocazia de a sta mai bine de o oră în mijlocul clujenilor, discutând, salutându-i şi făcând fotografii cu aceştia. Piaţa inaugurată ieri în prezenţa a aproximativ 100 de clujeni este dotată cu 70 de mese de fibră de sticlă, aer condiţionat, cântare electronice şi vitrine frigorifice. Pe lângă acestea, hala mai cuprinde 10 spaţii comerciale şi câteva mese pentru produse apicole şi ouă. Lucrările la piaţa din Gheorgheni au durat mai bine de un an, iar investiţia se ridică la aproximativ 2,4 milioane de lei.
Piaţa Hermes este a doua dată în folosinţă anul acesta, după ce în data de 1 iunie administraţia locală a inaugurat piaţa Zorilor. “Noi nu vrem să facem din această piaţă o afacere, de aceea preţurile pentru închiriere sunt mici. în schimb, dorim ca şi cei care îşi comercializează aici produsele să aibă preţuri scăzute.
Tocmai de aceea, prioritate în aceste spaţii au avut producătorii”, a declarat Boc la deschiderea halei. Următoarea care va fi dată în folosinţă va fi piaţa Flora din Mănăştur, cel mai probabil săptămâna viitoare.
După ce a tăiat panglica, Boc a stat mai bine de o oră în mijlocul clujenilor, însoţit de directorul tehnic, Sorin Apostu. Printre solicitările pe care Boc a promis că le va rezolva se numără înfiinţarea mai multor terenuri de fotbal în Gheorgheni şi deschiderea terenurilor din curtea şcolilor pe perioada verii.