Ştefan Dimitriu va conduce încã patru ani Camera de Comerţ Cluj

Ştefan Dimitriu va conduce încã patru ani Camera de Comerţ Cluj
Alãturi de alegerea membrilor Colegiului, pe ordinea de zi a figurat Raportul Colegiului pentru activitatea desfãşuratã pe durata mandatului de patru ani.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

“Vrem sã reuşim sã mediem fondurile europene cãtre mediul de afaceri, alãturi de Agenţia de Dezvoltare Regionalã Nord-Vest şi sã ridicãm standardul la complexul Expo Transilvania. Una dintre prioritãţi este şi redobândirea proprietãţilor Camerei, cu ţinta principalã sediul Prefecturii şi al Consiliului Judeţean”, a precizat preşedintele CCI. El a fost ales în unanimitate şi nu a avut contracandidaţi.

în urma AG s-a ales noul CC al CCI Cluj, format din 19 membri plini şi 9 supleanţi. Vicepreşedinţi au fost aleşi Ioan Constantinescu, Ioan Gârba, Marius Maier, Radu Munteanu, Pal Peter, Mircia Todea şi Horea Uioreanu. Membri plini ai CC sunt Mauro d’Andrea – Iridan, Ioan Avram – Expo, Mihnea Beuran – Bati Consult, Gennaro Ciancio – Napoli International, David Ciceo – Aeroportul Cluj, Gavril Cîmpean – Bega Minerale, Ioan Constantinescu – Data Acces, Ştefan Dimitriu – Napoca, Ioan Gârba – Vitromar, Marius Maier – Central, Nicolae Mãgdaş – Napocom, Radu Munteanu – Editura Mediamira, Ion Paşcanu – Bellplast, Pal Peter – Energobit, Ioan Pop – Ursus Breweries, Mircia Todea – Prodvinalco, Vasile Tomşa – Tomşa Import Export, Janos Tothfalusi – Robot Import Export, Horea Uioreanu – Banca Transilvania. Membri supleanţi ai CC sunt Dorin Bob – Mib Prodcom, Liviu Bota – Regia Autonomã Drumuri Judeţene, Ioan Drimuş – Est Company, Nicodim Duma – Dumas, Viorel Găvrea – Tetarom, Ovidiu Knobloch – Carion, Cristian Moldovan – Mobexpert, Liviu Neag – RATUC, Arpad Varga  - WUC Invest.

Raportul privind activitatea Colegiului în aprilie 2003 - august 2007 aratã cã numãrul membrilor a crescut cu 841. Numãrul total este de 1.636, din care 655 cu cotizaţia achitatã la zi. “Am continuat demersurile întreprinse pentru redobândirea sediului fostei CCI, confiscat abuziv în 1949.

Am reactivat din noiembrie 2006 societatea comercialã Asconsulting, în care suntem asociat unic, fapt ce a permis să investim 131.000 de euro pentru achiziţionarea a douã corturi de 1.000 mp şi a unei construcţii din metal şi sticlã în suprafaţã de 240 mp. Ambele active sunt închiriate Expo Transilvania.

Se aflã în stadiu de execuţie un proiect de revitalizare a mansardei cu destinaţie birouri pentru închiriere”, mai menţioneazã documentul. Acesta prevede şi proiectul de construire a unui ansamblu de locuinţe şi spaţii expoziţionale în zona Expo, ce include 1.200 de apartamente, 45.000 mp spaţii pentru expoziţii, o salã polivalentã de 15.000 mp, garaje, parcãri şi un parc de 44.000 mp.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .