Bătaie pe apartamentele ANL: 10 pe un loc
- Scris de Luminita Silea
- 24 Aug 2010, 23:11
- Administraţie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Consilierii locali vor dezbate în şedinţa de mâine un proiect de hotărâre privind punctajele şi clasamentul tinerilor care solicită o locuinţă de la Primăria Cluj-Napoca.
Viceprimarul Laszlo Atilla a declarat că pe lista de priorităţi a municipalităţii clujene se află 139 de persoane care şi-au actualizat dosarele pentru a obţine o locuinţă ANL. Primii 13 clujeni de pe listă vor fi norocoşii care vor primi domiciliu în blocurile de pe strada Mehedinţi şi Calea Floreşti, apartamente care s-au eliberat între timp.
Lista de priorităţi care va fi discutată de forul local se va afişa în ziua şedinţei după ce va obţine aprobarea CL pentru forma finală. Potrivit viceprimarului, joi la ora 17:00 aceasta va putea fi consultată de orice persoană interesată.
“În primă fază, vom repartiza 13 apartamente care sunt libere în blocurile ANL de pe Mehedinţi şi Calea Floreşti. Lista de priorităţi este valabilă până la 31 decembrie 2010. Ea va fi afişată şi vom aştepta şapte zile eventualele contestaţii, după care repartizăm primele apartamente. În a doua etapă, urmează să alocăm şi cele 12 apartamente de pe str. Taberei. În principal blocul este gata, dar încă nu a fost predat primăriei. În perioada următoare, după ce se va preda, vom repartiza apartamentele”, a explicat Laszlo. El a adăugat că nu poate face public cel mai mare sau cel mai mic punctaj de pe listă, chiar dacă aceasta este finalizată de către comisia care se ocupă de repartizarea locuinţelor.
Viceprimarul a mai spus că intenţia forului local este, în principiu, de a vinde locuinţele ANL din domeniul primăriei. “Când şi cum, n-aş putea să avansez acum date! Aşteptăm să vină hârtia de la Bucureşti pentru iniţierea transferului din domeniul public în cel privat al municipiului, pentru a declanşa formalităţile”, a menţionat Laszlo.
De altfel, primarul Sorin Apostu a declarat că va enunţa optica instituţiei sale în ceea pe priveşte vânzarea locuinţelor ANL în cadrul unei conferinţe de presă, programată miercuri. În Cluj-Napoca, municipalitatea mai avea în plan amenajarea a 56 de apartamente în cartierul Zorilor, pe str. Sighişoarei. Cel puţin anul acesta, din lipsă de fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), proiectul este îngheţat.
MDRT a anunţat că diminuarea fondurilor alocate de la bugetul de stat construcţiei de locuinţe pentru tineri prin ANL presupune finalizarea în acest an a unui număr de 1.400 de locuinţe, faţă de 7.000 câte şi-a propus la începutul lui 2010. Ministerul a luat însă o serie de măsuri menite să compenseze diminuările de buget. “MDRT a dat posibilitatea tinerilor chiriaşi să cumpere locuinţele ANL în condiţii avantajoase, banii rezultaţi din vânzare urmând a fi folosiţi pentru construcţia de noi locuinţe. În acelaşi context, MDRT a reglementat parteneriatul public-privat pentru construirea de locuinţe destinate tinerilor, ceea ce înseamnă că proiectele de acest tip vor putea fi derulate şi cu finanţare privată”, a informat conducerea MDRT.
Doar 73 de noi locuinţe la Cluj
Agenţia Naţională pentru Locuinţe, din subordinea MDRT, are în execuţie la Cluj, în cadrul programului “Locuinţe pentru tineri”, 73 de apartamente destinate închirierii în localităţile Gherla şi Huedin. Pe strada Parcului nr. 29-31 din municipiul Gherla se amenajează 20 de apartamente. Proiectul valorează 1,3 milioane de lei, iar lucrările sunt executate de societăţile Consim şi Contract Sighet.
Pe artera G. Doja din Huedin se mai construiesc nouă apartamente, proiect de 1,1 milioane de lei. Aici se mai află în execuţie 44 de apartamente pe Aleea 1 Mai, proiect de 2,3 milioane de lei. Ambele lucrări la blocurile din Huedin sunt executate de societatea Construcţii Napoca. “Toate aceste locuinţe vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2010. În cadrul aceluiaşi program, în perioada 2001 - 2010, au fost definitivate 555 de unităţi locative în judeţul Cluj”, a precizat Dana Florea, reprezentant al Biroului de Imagine al ANL.

Comenteaza