Consiliul Judeţean sprijină primăriile care vor să dea în judecată Agenţia de Plăţi

Consiliul Judeţean sprijină primăriile care vor să dea în judecată Agenţia de Plăţi
Consiliul Judeţean va sprijini în instanţă primăriile din judeţ ale căror proiecte de finanţare cu bani europeni au fost respinse, dacă i se va cere acest lucru, a subliniat astăzi preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, într-o replică adresată PSD Cluj, după ce partidul l-a acuzat de demagogie.


“Dintre cele 18 proiecte aprobate spre finanţare în prima fază, nu cele ale primăriilor PDL erau majoritare. Iar apelul meu la primării, prin care îmi exprimam disponibilitatea administraţiei judeţene de a-i sprijini în eventualele demersuri în instanţă împotriva modului de atribuire a fondurilor atât de necesare pentru susţinerea proiectelor comunităţilor locale – care într-o formă sau alta ne-au votat pe toţi, indiferent din ce partid facem parte -, se adresează tuturor primarilor care au depus proiecte, indiferent din ce partid fac parte”, a precizat Tişe într-un răspuns anexat acestei ştiri, adăugând că în acest caz “nu mi-am făcut decât datoria”.
Tişe a subliniat că a semnalat încă din luna mai că proiectele depuse de primăriile din Cluj sunt respinse la finanţare din motive de neeligibilitate şi că a cerut, atunci, demiterea celor responsabili.

PSD Cluj l-a acuzat astăzi
pe Alin Tişe de demagogie în protestul public pe care acesta din urmă l-a făcut ieri, când a arătat că proiectele depuse de primăriile clujene sunt blocate la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. PSD Cluj a precizat că Tişe, fiind membru PDL, are puterea de a modifica situaţia.


Comenteaza