Reparaţiile la şcoli, gata până vineri
- Scris de Luminita Silea
- 09 Sep 2010, 01:14
- Administraţie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Lucrările de reparaţii la şcolile din Cluj-Napoca vor fi încheiate până vineri, a anunţat ieri edilul Sorin Apostu. Primarul a mai spus că în noul an şcolar nici preşcolarii nu vor avea probleme, grădiniţele clujene având destule locuri pentru a face faţă cererii.
Municipalitatea a organizat anul acesta licitaţie pentru lucrări de reparaţii la 82 de unităţi de învăţământ clujene. “61 de lucrări de modernizare şi reparaţii la şcoli au fost deja recepţionate. 21 au fost respinse pentru diferite deficienţe, însă constructorii au primit termen până vineri (10 septembrie –n. red.) să le remedieze. Cu siguranţă, se vor încadra în termen, vă asigur de asta!”, a declarat primarul Apostu.
Lucrările demarate anul acesta la şcoli presupun din partea municipalităţii o susţinere financiară de peste 8,4 milioane de lei. “Cele 21 de lucrări nu sunt încă gata deoarece am avut probleme cu ultima licitaţie, unde am fost nevoiţi, pentru neprezentare, să repetăm procedura. Oricum, pentru toate lucrările am fixat termene între o lună şi trei luni pentru a fi siguri că suntem gata cu reparaţiile până la începerea anului şcolar”, a precizat Apostu.
Edilul a inaugurat ieri şi o nouă grădiniţă, amenajată pe strada Corneliu Coposu, într-o clădire ocupată de liceul Waldorf, care s-a mutat într-un nou sediu. Cu acest prilej, Sorin Apostu a ţinut să menţioneze că toţi preşcolarii din Cluj vor avea locuri în grădiniţe.
“Anul acesta am reuşit să amenajăm 300 de noi locuri în grădiniţe. De asemenea, am reuşit să răspundem unor solicitări venite din partea părinţilor din Floreşti şi Baciu, care locuiesc în noile zone rezidenţiale amenajate în aceste comune, dar nu au unde să-şi dea copiii la şcoală, pentru că primarii din aceste localităţi nu au prevăzut situaţia şi nu au grădiniţe”, a spus Apostu.

Comenteaza