Bugetul judeţului Cluj, retezat de la Bucureşti
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 27 Sep 2010, 23:53
- Administraţie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Veniturile Consiliului Judeţean Cluj provenite din cota defalcată din TVA aferente trimestrului IV 2010 scad, instituţia fiind nevoită să amâne o parte din proiecte.
Sumele prevăzute iniţial pentru realizarea unor parcuri pentru copii, amenajarea unor puncte de informare, înfiinţarea unui centru de colectare a rumeguşului în Huedin au fost redistribuite spre alte proiecte. Consiliul Judeţean (CJ) Cluj va folosi aceste sume pentru studiul de oportunitate în vederea administrării în comun a aeroporturilor Cluj şi Mureş şi pentru continuarea lucrărilor la clădirea de pe Calea Dorobanţilor, care va fi preluată de la Ministerul Finanţelor şi care va deveni sediul administraţiei judeţene.
CJ îşi modifică cheltuielile din buget, dat fiind faptul că sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată (TVA), iniţial destinate unor proiecte locale, s-au diminuat, iar o bună parte din investiţiile anunţate nu mai reprezintă astăzi o prioritate. Cele mai importante disponibilizări de sume vizează lucrările programate pentru unele parcuri de joacă în judeţ - 450.000 de lei, plus 50.000 de lei pentru studii de fezabilitate (SF), amenajarea unor puncte de informare turistică - 400.000 de lei plus 50.000 de lei pentru SF, amenajarea centrului de colectare a rumeguşului de la Huedin - 450.000 de lei plus 50.000 de lei pentru SF şi expertiza unei clădiri de pe strada Einstein - 400.000 de lei. O parte din sumele de mai sus - 150.000 de lei – vor fi folosite pentru realizarea unui studiu de oportunitate care să arate modalitatea de administrare în comun a aeroporturilor Cluj şi Mureş. O altă sumă - 1.700.000 de lei - va fi cheltuită pentru finalizarea lucrărilor la imobilul de pe Calea Dorobanţilor, situat în vecinătatea Bibliotecii Judeţene “O. Goga”, pe care CJ încearcă să o preia de la Ministerul Finanţelor în vederea amenajării unui sediu propriu.
Modificările bugetare nu se opresc aici, dat fiind faptul că veniturile la bugetul judeţului provenite din cotele defalcate din TVA au scăzut. Conform prevederilor Ordonanţei de Guvern nr. 18/18.08.2010, sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţului Cluj se diminuează cu suma de 4.046.000 de lei, pentru drumurile judeţene şi comunale, cu suma de 1.758.000 de lei şi pentru echilibrarea bugetelor locale, cu suma de 2.606.000 de lei, diminuări ce vor influenţa prevederile bugetare din trimestrul IV al anului 2010 .
Preşedintele judeţului, Alin Tişe, apreciază că situaţia nu este prea gravă atât timp cât în estimările bugetare ale judeţului pe 2010 s-a prevăzut, încă de la început, posibilitatea unor astfel de diminuări ale veniturilor din TVA. “Cota care ne revenea nouă, consiliului judeţean, din sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale a fost diminuată, într-adevăr. În schimb, suma care revine administraţiilor locale nu s-a micşorat prea mult. De altfel, în prima şedinţă împărţim comunelor suma de 2.500.000 de lei”, a comentat preşedintele administraţiei judeţene, Alin Tişe.
Conform Legii bugetului de stat, banii care revin bugetelor judeţene din cotele defalcate din TVA au mai multe destinaţii. Prima dintre acestea vizează instituţiile descentralizate de la nivelul judeţean (învăţământul special, sistemul de protecţie a copilului, susţinerea centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, programul “Laptele şi cornul” etc.). Purtătorul de cuvânt al CJ, Victor Popa, a precizat că anul trecut, la acest capitol, Clujul a încasat 72.829.000 de lei, în timp ce anul acesta sumele care vor intra în buget ajung la 72.544.000 de lei. O altă destinaţie a sumelor provenite din TVA se referă la cheltuielile cu drumurile judeţene şi comunale.
Aici nu există nici o diferenţă faţă de anul trecut, a transmis Victor Popa. S-a încasat aceeaşi sumă, 19.396.000 de lei. O scădere de 1,75% apare la cel de-al treilea capitol, sumele destinate echilibrării bugetelor locale. În 2009 s-au încasat 38.943.000 de lei, din care 10.515.000 de lei au ajuns la CJ Cluj, iar 28.428.000 de lei direct la comunele clujene (mod de repartizare: 80% prin Direcţia Finanţelor Publice, 20% prin hotărâre CJ). În 2010, suma încasată se ridică la doar 38.262.000 de lei. Pe lângă aceşti bani, tot din TVA sunt finanţate o serie de proiecte locale, sumele fiind alocate direct către administraţiile publice locale, iar aici judeţul Cluj a pierdut, faţă de anul trecut, un procent de 17%. Mai exact, în primele şase luni ale anului 2009 s-au încasat 371.566.000 de lei, în timp ce în aceeaşi perioadă din 2010 la bugetul CJ au ajuns doar 309.580.000 de lei.

Comenteaza