Piaţa Grigorescu, pregătită de deschidere
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 11 Oct 2010, 00:21
- Administraţie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Consiliul Local Cluj-Napoca va aproba în şedinţa publică de săptămâna aceasta regulamentul de funcţionare a pieţei agroalimentare din cartierul Grigorescu.
Hala ar urma să fie deschisă în noiembrie. Preţul pentru închirierea unei mese va fi de 3 lei pe zi. Spaţiile destinate comercializării lactatelor şi cărnii au fost scoase la licitaţie.
Noua hală agroalimentară din cartierul Grigorescu va fi deschisă înainte de 1 decembrie, a anunţat primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu. Înainte de deschidere, consilierii locali trebuie să aprobe regulamentul de funcţionare. “E vorba despre aceleaşi reguli pe care le-am impus şi în cazul celorlalte pieţe pe care le avem în administrare, astfel încât activitatea producătorilor să se poată desfăşura în cele mai bune condiţii”, a precizat viceprimarul Radu Moisin. El susţine că preţul de închiriere pentru o masă va fi de 3 lei pe zi. “În privinţa acelor spaţii în care se vor comercializa produsele lactate, carnea, ouăle, mierea, suntem în procedură de licitaţie” a mai spus Moisin.
Lucrările la hala agroalimentară din Grigorescu au fost executate de societăţile Construdava şi Stoneco, la preţul de 730.000 de lei (circa 170.000 de euro). Terenul pe care a fost ridicată hala măsoară 2.100 mp şi se află pe strada Mirăslău, colţ cu Pavel Ioan. Hala are o suprafaţă construită de 492 mp şi dispune de 45 de locuri la mese pentru legume-fructe şi de 20 de chioşcuri pentru carne, ouă, miere, lactate. De asemenea, au fost amenajate 23 de parcări.

Comenteaza