SRL-ul de protecţie şi pază al Consiliului Judeţean îşi renegociază contractele

SRL-ul de protecţie şi pază al Consiliului Judeţean îşi renegociază contractele
Nou-înfiinţata societate de pază a Consiliului Judeţean, după ce instituţia Gardienilor Publici s-a desfiinţat, riscă să concedieze o parte din angajaţi.
Aceasta, deoarece contractele moştenite de la fostul Serviciu de Protecţie şi Pază al instituţiei expiră la sfârşitul acestui an şi trebuie renegociate.

„Încă nu ştim ce salariaţi vom avea, acum renegociem toate contractele”, a explicat şeful fostului serviciu, Adriana Sabău. Amintim, serviciul desfiinţat s-a transformat în societate cu răspundere limitată, Pază şi Protecţie SRL, unde asociat unic este Consiliul Judeţean. Toţi angajaţii serviciului desfiinţat, în număr de aproximativ 330, au fost transferaţi pe noul SRL, la fel şi contractele acestuia, până la expirarea lor. De menţionat însă, conform legii o societate comercială nu are dreptul de a deţine arme de foc decât dacă are trecut în obiectul de activitate depozitarea sau închirierea armelor. Acum, Consiliul Judeţean Cluj vrea să introducă acest obiect de activitate în SRL-ul nou-înfiinţat, la următoarea şedinţă a forului. Firma ar urma să transfere, astfel, 10 arme letale şi 20 de arme neletale în patrimoniul societăţii.
Comenteaza