Opoziţia: contractul cu Coral este nelegal, hotărârea trebuie atacată în contencios
- Scris de Luminita Silea
- 18 Dec 2010, 00:02
- Administraţie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Compania din Ploieşti are contract cu Primăria Cluj-Napoca până în 2019, municipalitatea considerând că aceasta este durata optimă în care firma îşi poate amortiza investiţiile făcute în perioada 2009-2010.
Opoziţia din Consiliul Local Cluj-Napoca a atras atenţia asupra posibilităţii ca hotărârea prin care a fost prelungit cu şapte ani şi şapte luni contractul cu societatea Coral să depăşească graniţele legalităţii. Consilierul Remus Lăpuşan (PSD) spune că oricine consideră că s-a procedat nelegal poate ataca această hotărâre. Consilierul Steluţa Cătăniciu (PNL) a declarat că se va adresa Curţii de Conturi.
Principala explicaţie pentru prelungirea contractului, invocată de oficialii primăriei, a fost “o scăpare” din caietul de sarcini al licitaţiei din 2006 - acţiunea de eradicare a căpuşelor. Municipalitatea a avut o problemă la acest capitol, a luat decizia de a cere societăţii Coral să intervină, pentru ca apoi firma să susţină că nu îşi poate amortiza investiţiile până la finele contractului. De ce s-a prelungit contractul cu şapte ani şi şapte luni şi cum s-a ajuns la acest calcul? Niciunul dintre cei trei oficiali care conduc oraşul, primarul Sorin Apostu, viceprimarii Radu Moisin şi Laszlo Attila, nu are un răspuns clar, cu date şi cifre concrete.
Edilul Sorin Apostu a spus, însă, că prelungirea contractului cu Coral a fost una dintre deciziile dificil de luat, însă a avut în vedere avantajele de preţ pe care prelungirea contractului le-ar aduce Clujului. “Fiind primii din ţară unde a fost concesionat serviciul de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare a domeniului public, am obţinut cele mai bune preţuri. Acestea vor fi păstrate şi în continuare, iar printr-o nouă licitaţie nu s-ar mai fi obţinut tarife la fel de bune. Nu încălcăm legea, mai ales că avem accept în acest caz de la Autoritatea Naţională pentru Monitorizarea Achiziţiilor Publice”, a explicat primarul.
Reprezentanţii Coral au declarat, pentru ZIUA de CLUJ, că în 2009-2010 au realizat mai multe investiţii. “E vorba despre autoutilitare utilizate pentru realizarea tratamentelor specifice, pulverizatoare generatoare de ceaţă termică, montabile pe autovehicule, cu rază mare de acoperire, autonomie ridicată şi dispozitive de aplicare a produselor biocide, autovehicule dotate cu spaţiu separat destinat montării pulverizatoarelor generatoare de ceaţă termică, pulverizatoare generatoare de ceaţă rece în volum ultra redus, sistem de monitorizare prin GPS al autovehiculelor şi autoutilitarelor folosite în activităţile specifice”, a declarat directorul comercial al Coral Cluj, Ciprian Bogaciu. El a adăugat că toate investiţiile prezentate s-au făcut exclusiv pentru derularea în bune condiţii a activităţilor specifice la Cluj-Napoca, având în vedere că firma are contracte similare şi cu alte primării din ţară.
Consilierii PSD şi PNL au criticat decizia primăriei de a prelungi contractul, în loc să organizeze o nouă licitaţie, motivând că suportarea din bani publici a amortizării unor costuri pentru o firmă privată care avea nişte obligaţii asumate prin contract licitat este nejustificată. Deşi cei patru consilieri locali din opoziţie prezenţi la şedinţa de marţi nu au fost de acord cu prelungirea contractului, tocmai acest lucru s-a întâmplat, propunerea fiind agreată de coaliţia PDL - UDMR. “Chiar dacă s-a votat proiectul, încă se mai poate face ceva. Hotărârea poate să nu primească viza de legalitate, după ce va fi comunicată prefecturii şi după ce prefectul o va verifica. Acesta poate să ceară consiliului local revocarea pe motiv că hotărârea nu este legală. Noi, la nivel de partid, am tot discutat această chestiune. Nu ştim încă dacă vom ataca hotărârea, nu am ajuns deocamdată la un consens, fiind o problemă juridică”, a explicat consilierul Remus Lăpuşan.
“Atât eu, cât şi colegul meu ne-am opus hotărârii. În Comisia juridică din consiliul local, din care fac parte, nu s-a luat în discuţie prelungirea acestui contract. În şedinţa publică am ridicat problema şi am spus că nu mi se pare normal să prelungeşti un contract care aproape a expirat cu 7,7 ani (în proiectul de hotărâre apărea iniţial această formulare, “7,7 ani”, modificată ulterior în “7 ani şi 7 luni” - n. red.). Am întrebat ce înseamnă termenul acesta, un procent sau durata unui contract? În condiţiile în care prelungim astfel de contracte fără să ştim de ce o facem, atunci nu înţeleg care mai este rolul licitaţiilor. Aşa, am putea să prelungim toate contractele pe care le avem pe rol şi să nu mai organizăm nicio licitaţie. Cred că ce a făcut domnul primar nu este legal. În acest sens, intenţionez să mă adresez Curţii de Conturi”, ne-a spus consilierul PNL Steluţa Cătăniciu.
Prefectul Florin Stamatian nu a putut fi contactat ieri pentru a preciza dacă este la curent cu hotărârea consiliului local şi dacă va analiza legalitatea acesteia.
Coral a intrat la primărie în 2006
Municipalitatea a concesionat în 2006 societăţii Coral Impex, prin licitaţie, serviciul de deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie al oraşului, la o redevenţă de 5.000 de euro pe an, pe o perioadă de cinci ani. Conform explicaţiilor edilului Sorin Apostu, primăria a plătit anual societăţii, în cei patru ani de contract scurşi, aproape un milion de lei (circa 230.000 de euro).

Comenteaza