DISTRIBUIE
Cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca va avea un parc nou, anul viitor, a anunţat în această seară primarul Sorin Apostu.
Edilul a declarat în emisiunea "Clujul în realitate", moderată de editorialistul ZIUA de CLUJ Octavian Hoandră, că terenul pentru viitorul parc a fost deja identificat, fără însă a da mai multe amănunte.
Întrebat în cursul dimineţii despre locul unde va fi amenajat noul parc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a precizat că aceasta este "o surpriză", fără să dea detalii. Parcul ar urma să aibă o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi, însă Apostu nu a precizat unde se află acesta. "Veţi vedea când îl vom inaugura", a declarat Apostu pentru ziuadecj.ro, precizând că în acest moment parcul se află în amenajări.
"Este un cartier sărac în parcuri", a declarat Apostu cu referire la Mănăştur, cel mai mare cartier al oraşului în ce priveşte numărul de locuitori. Acesta însă are un singur parc mai mare, este vorba de cel amenajat pe strada Primăverii. "Parcul Colina", de la periferia oraşului, a fost abandonat de autorităţi după ce o parte din teren a fost revendicată.
Amintim, reabilitarea parcului central din Cluj-Napoca face obiectul unui proiect cu finanţare europeană depus deja de Primăria Cluj-Napoca la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului spre finanţare. Contractul a fost deja semnat de ministrul Elena Udrea şi aprobat de Consiliul de Dezvoltare Regională la şedinţa de săptămâna trecută.

Comenteaza