“Vinietele” primăriei, refuzate de benzinării

“Vinietele” primăriei, refuzate de benzinării
Municipalitatea clujeană nu a reuşit să încheie niciun protocol de colaborare cu comercianţii de combustibil pentru distribuirea autorizaţiilor de liberă trecere prin oraş în cazul traficului de mare tonaj. Primarul Sorin Apostu a explicat că benzinăriile au cerut un comision mult mai mare decât cel fixat de Consiliul Local Cluj (4% din vânzarea de astfel de “viniete” - n.red.), ceea ce ar fi dus la majorarea taxei.
Consilierii locali au aprobat în 2010 ca municipalitatea să suporte o sumă de 4% din vânzările de viniete de liberă trecere prin intermediul benzinăriilor. În 2009, traficul greu, de peste 7 tone, a fost interzis treptat pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca, pe tronsoane, odată cu inaugarea segmentului de autostradă şi concomitent cu darea în folosinţă a centurii Vâlcele-Apahida, respectiv a variantei ocolitoare Bd. Muncii - Apahida. Dacă maşinile de mare tonaj intră în oraş pentru aprovizionarea diverselor unităţi, ele au nevoie de permise de liberă trecere. Acestea se eliberează de către municipalitate, la sediul acesteia, cu plata taxelor aferente, pentru că negocieriile cu benzinăriile au eşuat. “Ei ne solicitau un adaos mult prea mare pentru comercializarea de viniete. Undeva la 30%. Noi nu putem să suportăm această diferenţă, nici să-i punem pe şoferi să plătească o astfel de taxă. Vom continua să găsim soluţii la acest capitol”, a explicat edilul Sorin Apostu.

În prezent, eliberarea autorizaţiilor de liberă trecere se face în două moduri: vinieta care permite circulaţia în municipiu, dar nu şi în zona “0”, se eliberează pe loc, la ghişeul Centrului de Informare pentru Cetăţeni; autorizaţia de liber acces pentru zona “0” a oraşului (pentru aprovizionare sau constructori, în limita unui program orar strict - n. red.) se emite de Serviciul Siguranţa Circulaţiei. Potrivit datelor furnizate de administraţia locală, până în 8 decembrie 2010 s-au eliberat 5.448 de autorizaţii de liberă trecere în schimbul cărora s-au încasat 398.475 de lei.

“Un străin care tranzitează Clujul şi conduce un autovehicul de mare tonaj trebuie să plătească această taxă de tonaj. El merge pe ruta de trafic greu, dar în cazul unui control efectuat de poliţie trebuie să facă dovada achitării taxei de liberă trecere. De obicei, firmele sunt cele care se preocupă de acest aspect. În funcţie de transporturi şi de curse, plătesc la Centrul de Informare pentru Cetăţeni sau direct în conturile primăriei, prin ordin de plată. Şoferul are de obicei la el o astfel de copie după ordinele de plată”, au explicat reprezentanţii Biroului de presă al municipalităţii. Maşinile de mare tonaj trebuie să achite pentru permisele de liberă trecere taxe de la 28 de lei pe zi, după tonaj.

Comenteaza