Decizii de restructurare a instituţiilor din subordinea CJ
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 13 Ian 2011, 23:24
- Administraţie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj (CJ), Alin Tişe, anunţă că îşi va asuma răspunderea pentru restructurarea instituţiilor aflate în subordinea administraţiei judeţene în cazul în care plenul nu va veni cu propuneri concrete în acest sens. O hotărâre în privinţa reorganizării regiilor şi insituţiilor de cultură aflate în subordinea CJ va fi adoptată până la primăvară.
“Directorilor de regii şi de muzee le este greu să înţeleagă faptul că aceste structuri pe care le conduc sunt mult prea stufoase şi, deci, prea puţin eficiente. De pildă, am auzit discuţii cum că noi ne dorim să desfiinţăm muzee, ceea ce nu este adevărat. Faptul că anumite structuri sau unităţi pe care le avem în subordine vor fi comasate nu înseamnă că vrem să desfiinţăm calitatea acestor instituţii, ci doar să propunem un alt tip de administrare”, a declarat liderul CJ. Alin Tişe a precizat că aşteaptă ca în şedinţa publică din această lună colegii din plen să vină cu propuneri legate de comasarea unor instituţii de cultură. “Eu am făcut o propunere concretă. Dacă vin şi colegii mei cu alte variante, foarte bine, vom alege cea mai bună propunere. În caz contrar, mergem pe varianta pe care am propus-o eu, pe care mi-o şi asum: muzeele vor fi administrate de un singur complex muzeal, în timp ce restul instituţilor de cultură vor funcţiona sub umbrela unui centru cultural. Vom supune la vot, iar dacă se va vota, atunci aşa va rămâne”, a spus Tişe.
Şi în privinţa regiilor se va lua o deiczie în cel mai scurt timp. “Există o comisie de evaluare care are în vedere situaţia Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) şi a Regiei Autonome a Drumurilor Judeţene (RADJ). Acceptăm fie comasarea, fie absorbţia. Una din două variante va fi adoptată în perioada următoare. În cazul în care nu voi avea o propunere finală din partea colegilor, îmi voi asuma un proiect în acest sens şi voi merge cu el în faţa plenului”, a spus Tişe.

Comenteaza