Propunere de asociere pentru turnul de lângă stadion

Propunere de asociere pentru turnul de lângă stadion
Consiliul Local (CL) Cluj-Napoca ar putea deveni finanţator al turnului de 24 de etaje ce se va construi lângă stadionul Cluj Arena, a apreciat consilierul judeţean PSD Dan Canta.
“Este mult mai important să avem un centru social-cultural, care să deservească interesele cetăţenilor, decât să facilităm o chestiune privată, pentru ca cineva să vină să decidă ce afaceri să facă acolo. Este un obiectiv de interes public, ca atare noi suntem cei care ar trebui să susţinem această investiţie. Noi punem terenul, putem pune şi o parte din bani, iar primăria, care are un buget mult mai mare, ar putea susţine o parte din investiţie”, a declarat Canta.

Primarul Sorin Apostu a afirmat că, pentru moment, planurile muncipalităţii se concentrează pe realizarea Centrului Cultural Transilvania, un spaţiu destinat activităţilor social-culturale. “Dacă pe viitor identificăm resurse, nu excludem posibilitatea să ne implicăm şi în realizarea turnului”, a spus Apostu. Preşedintele CJ, Alin Tişe, este de părere că un turn nu ar trebui să fie o prioritate a administraţiei locale sau judeţene. “Turnul nu este un obiectiv pentru noi. Este doar o chestiune alternativă gândită lângă stadion, care însă nu are de ce să implice bani publici. Putem să ne gândim la realizarea acestui turn numai dacă avem investitori privaţi. Dacă nu, renunţăm la proiect”, a spus Tişe.


Comenteaza