CJ încearcă să recupereze terenul de pe Calea Turzii

CJ încearcă să recupereze terenul de pe Calea Turzii
Preşedintele administraţiei judeţene, Alin Tişe, va fi mandatat să reprezinte instituţia în litigiul cu familia Kovacs Aron, care revendică o parte din terenul de pe Calea Turzii nr. 2-14. Dintr-o suprafaţă de peste 3.000 mp, sunt revendicaţi 644. Liderul Consiliului Judeţean (CJ) a precizat că instituţia are dreptul să cumpere terenul de la revendicatori, astfel încât suprafaţa să fie reîntregită în vederea dezvoltării unui proiect.
Planurile CJ în privinţa dezvoltării unui proiect pe terenul de pe Calea Turzii nr. 2-14 s-au oprit din momentul în care o parte din această suprafaţă a fost blocată într-un litigiu. În prezent, administraţia judeţeană face demersuri pentru a reîntregi terenul. “Noi avem posibilitatea să plătim acest teren, pentru ca suprafaţa pe care o deţinem să fie întreagă. Aşa încât, dacă avem bani în buget, desigur că vrem să cumpărăm. După ce vom dispune de tot terenul, ne vom gândi exact la un proiect de investiţie. În primul rând, trebuie să construim o sală de sport, pentru că ne-am angajat să oferim liceelor din zonă un astfel de obiectiv. Apoi, deasupra sălii se pot realiza şi săli de conferinţă şi nu numai, pentru că vorbim de un teren care se află în plin centrul oraşului. Rămâne să decidem în plenul CJ ce vom mai face acolo”, a spus Tişe. Suprafaţa deţinută de administraţia judeţeană măsoară peste 3.000 mp. Familia Kovacs Aron şi Kovacs Maria revendică o suprafaţă de 644 mp. Preşedintele Alin Tişe va fi desemnat, în şedinţa de vineri să reprezinte CJ în litigiu.


Comenteaza