Contract de 30 de milioane de euro pentru tripleta Hidroconstrucţia - Iridex - Argif

Contract de 30 de milioane de euro pentru tripleta Hidroconstrucţia - Iridex - Argif
Pentru 127,7 milioane de lei, consorţiul celor trei societăţi va construi centrul de depozitare a deşeurilor. În cadrul aceluiaşi proiect au fost deschise ieri ofertele pentru asistenţa tehnică.
Din cei cinci concurenţi pentru construcţia centrului de depozitare a deşeurilor, Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a desemnat drept câştigător consorţiul Hidroconstrucţia - Iridex - Argif, care a propus cel mai mic preţ: 103.012.221 de lei plus TVA-ul de 24.722.933 de lei (aproape 30 milioane de euro - n. red.). Tot ieri, Comisia de licitaţie a CJ a deschis şi ofertele pentru contractul ce vizează asistenţa tehnică în cadrul proiectului de management al deşeurilor. Societăţile ofertante sunt Mott MacDonald Limited (ofertă de 1.469.000 de lei), KPMG România (1.350.000 de lei) şi KVB Economic, filiala Cluj (1.335.449 de lei).

Comisia de licitaţie a avut nevoie de mai bine de două luni pentru a atribui contractul ce vizează construcţia centrului de depozitare a deşeurilor. “A fost o procedură extrem de complexă, având în vedere volumul documentaţiei. Au fost cinci concurenţi, iar dintre aceştia consorţiul condus de Hidroconstrucţia, care am înţeles că a propus şi cea mai avantajoasă ofertă financiară, a fost desemnat câştigător”, a anunţat preşedintele CJ, Alin Tişe. Contractul va fi semnat cu Hidroconstrucţia - Iridex - Argif după perioada legală de zece zile în care societăţile participante au posibilitatea să conteste decizia Comisiei de licitaţie. “Dacă nu vom întâmpina nici o problemă, lucrările vor putea demara în cel mai scurt timp, astfel încât cred că încă de anul acesta vom avea prima celulă de depozitare finalizată”, a spus Tişe.

Consorţiul condus de Hidroconstrucţia s-a angajat să realizeze depozitul de deşeuri la un preţ de 103.012.221 de lei plus TVA-ul de 24.722.993 de lei. Întregul proiect de gestionare a deşeurilor în judeţul Cluj a fost evaluat la 76,4 milioane de euro, din care peste 47 de milioane de euro vor fi finanţate din fonduri europene, printr-un program derulat de Ministerul Mediului. “Restul banilor rămâne să-i achităm noi. De altfel, în sensul acesta a fost deja formată o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), la care au aderat toate administraţiile locale din judeţ. Acestea aveau obligaţia să îşi asume, printr-o hotărâre oficială, contribuţia financiară la proiect. Din calculele pe care le-am făcut, s-a ajuns la suma de 14 euro pe cap de locuitor. Asta după ce consiliul judeţean s-a angajat să suporte aceeaşi sumă ca şi Consiliul Local Cluj-Napoca, pentru ca preţul să fie cât mai mic, iar comunele să nu fie împovărate prea tare”, a mai declarat Tişe. El a adăugat că majoritatea comunelor şi oraşelor au adoptat hotărârea. “Doar municipiul Cluj-Napoca şi alte două comune mai trebuie să facă şedinţe pentru a-şi asuma aceste costuri. Apoi putem trimite documentaţia pentru a obţine finanţarea europeană”, a precizat Tişe.

În cadrul proiectului de management integrat al deşeurilor sunt incluse 10 licitaţii, a ţinut să amintească şi vicepreşedintele administraţiei judeţene, Radu Bica. “Am atribuit licitaţia pentru construcţia centrului de depozitare şi urmează acum să atribuim şi licitaţia pentru asigurarea asistenţei tehnice pentru sprijinirea managementului integrat de deşeuri”, a explicat Radu Bica. Această licitaţie a fost deschisă ieri. “Trei societăţi au depus oferte pentru contractul de asistenţă tehnică şi tot ce sper este să putem soluţiona licitaţia într-un timp mult mai scurt”, a spus Bica. Mott MacDonald Limited a propus suma de 1.469.000 de lei, KPMG România a cerut 1.350.000 de lei, iar KVB Economic, filiala Cluj, a propus 1.335.449 de lei.

“Urmează să deschidem şi ofertele pentru licitaţia ce implică dirigenţia de şantier în cadrul acestui proiect”, a susţinut Bica. Acest contract e evaluat la peste 885.000 de euro. Vor urma apoi licitaţiile pentru achiziţionarea echipamentelor de colectare a deşeurilor (contract evaluat la 3.349.500 euro), pentru achiziţionarea de echipamente pentru depozitul de deşeuri (contract estimat la 970.000 de euro), pentru contrucţia a trei staţii de transfer (5.239.315 euro), pentru închiderea şi ecologizarea actualelor depozite de deşeuri neconforme din judeţ (11.399.952 euro) şi pentru construcţia drumurilor de acces la depozitul de deşeuri şi la staţiile de transfer (591.734 euro). În martie vor demara licitaţiile ce vizează atribuirea contractelor pentru auditul proiectului (40.000 de euro) şi pentru serviciile de conştientizare a publicului privind serviciile Centrului Integrat de Management al Deşeurilor (350.000 de euro).

Comenteaza