Administratorul Cluj Arena “intră în pâine” din toamnă

Administratorul Cluj Arena “intră în pâine” din toamnă
Societatea care va administra noul stadion va funcţiona abia din luna octombrie, după finalizarea lucrărilor şi organizarea primelor evenimente.
Pentru moment, Consiliul Judeţean (CJ) a transferat Cluj Arena în custodia Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP), care gestiona şi vechiul stadion “Ion Moina”. Pe viitor, însă, administraţia judeţeană intenţionează să înfiinţeze o societate privată care să aibă ca obiectiv rentabilizarea stadionului. Preşedintele Alin Tişe a informat că societatea va începe să funcţioneze de abia după ce stadionul va avea activitate, adică undeva prin luna octombrie.

Pentru că face parte din domeniul judeţului Cluj, CJ avea sarcina să transfere Cluj Arena în administrarea RAADPP. “Pe lege, aceasta este procedura. Regia noastră are sarcina să administreze acest obiectiv. Noi am început lucrările de la zero, dar regia, în calitate de serviciu public de specialitate, are obligaţia să participe la finalizarea acestui obiectiv, să monitorizeze tot ce se întâmplă acolo. Să vadă cât curent se consumă, ce activităţi sunt necesare pentru întreţinere. Însă, pe viitor, avem pretenţii mari de la un administrator privat”, a anunţat preşedintele CJ. Alin Tişe a informat că planul pentru realizarea unei societăţi private care să se ocupe de stadion va fi foarte bine pus la punct. “Să înfiinţezi o societate nu este greu, important este cum se va descurca aceasta pentru a se autofinanţa”, a precizat Tişe.

Demersul pentru înfiinţarea noii societăţi - după modelul Tetarom, care deţine în administrare cele trei parcuri industriale ale CJ - va demara în luna octombrie, a apreciat Tişe. “Mai întâi, aşteptăm ca acest obiectiv să aibă activitate. Noi plănuim să îl inaugurăm în septembrie, până atunci se vor derula o serie de evenimente acolo. Apoi, din toamnă, cred că din octombrie, vom putea înfiinţa societatea”, a declarat liderul CJ Cluj. Firma se va ocupa să încheie contracte cu o serie de furnizori de servicii, dar şi să atragă şi să organizeze evenimente, nu doar sportive, pentru a se putea autofinanţa.

Consorţiul care se ocupă de construcţia stadionului - ACI SA Cluj, Con-A Sibiu, Transilvania Construcţii, SC Dico şi Ţigănaş, SC Grup 4 Instalaţii, SC Bogart Construct, SC DAS Engineering si Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca - s-a angajat să finalizeze procedura de echipare a stadionului (scaune, iluminat, obiecte sanitare etc.). Conform informaţiilor constructorului, pentru partea de scaune au fost propuse cinci oferte. Modelul preferat de constructor este cel de pe Allianz Arena (scaune proiectate de Herzog & de Meuron). În privinţa iluminatului, s-a căzut la înţelegere cu societatea EnergoBit. Şi în privinţa utilării şi dotării băilor vor fi alese o serie de culori şi materiale care să convină constructorului, dar care în acelaşi timp să nu depăşească preţul convenit în contractul semnat cu CJ. Până în prezent, costurile la stadion au fost achitate în proporţie de 30%. Administraţia judeţeană a inclus în bugetul de anul acesta restul sumei pe care o mai are de achitat către constructor, circa 96.000.000 de lei.



Comenteaza