Strategie de dezvoltare a culturii în judeţ

Strategie de dezvoltare a culturii în judeţ
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Fekete Emoke, a informat că într-o săptămână vor fi constituite comisiile de lucru care vor elabora strategia de dezvoltare a culturii în judeţ. Fekete a precizat că fiecare comisie va lucra pe direcţii diferite, astfel încât să poată fi acoperit întreg domeniul cultural.

Planul administraţiei judeţene este de a elabora o strategie de dezvoltare a culturii în judeţul Cluj pe termen mediu şi lung, iar în acest sens încearcă să implice toate instituţiile de profil, dar şi organizaţiile interesate. "Primul pas este să constituim comisiile de lucru, iar acest lucru trebuie stabilit până la jumătatea lunii martie, astfel încât să putem începe lucrul", a comentat vicepreşedintele Fekete Emoke. Aceasta a adăugat că sunt vizate absolut toate sectoarele culturale.

"Vom avea comisie de teatru şi operă, comisie de muzee, de arte plastice, o comisie specializată pe tradiţii şi nu numai. Vom încerca să acoperim tot ceea ce ţine de acest domeniu", a spus Fekete. Reprezentanţii instituţiilor care au acceptat să intre în acest proiect nu vor fi remuneraţi, a precizat Fekete Emoke.

Elaborarea unei strategii care să implice doar domeniul culturii va avea o contribuţie semnificativă la dezvoltarea socială şi economică a întregului judeţ, au fost de părere reprezentanţii administraţiei judeţene. În baza acestei strategii vor putea fi accesate şi fonduri europene. De altfel, a comentat Fekete, în primă fază poate fi atacat programul de fonduri destinate restaurării unor clădiri de referinţă, precum Muzeul de Artă, Palatul Banffy din Răscurci, dar şi alte biserici vechi din judeţ. De asemenea, ar urma să fie gândite o serie de proiecte culturale care să implice absolut toate instituţiile de cultură din judeţ. Reamintim că Primăria municipiului Cluj-Napoca lucrează, la rândul său, la programul destinat câştigării titlului de Capitală Culturală Europeană.

 

 

Comenteaza