Ultimatum pentru societatea care încurcă lucrările la stadion
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 01 Mar 2011, 22:49
- Administraţie
- Ascultă știrea

Consilierul local PDL Radu Raţiu, a informat că, indiferent de soluţia la care se va ajunge, comisia va formula o propunere ce va fi înaintată plenului în prima şedinţă publică, pentru adoptarea unei hotărâri care să avantajeze construcţia stadionului.
Societatea Tenko Prestări Servicii cere municipalităţii o despăgubire de 95.000 de euro pentru a ceda imobiliul care încurcă în prezent lucrările la noul Cluj Arena. Comisia CL desemnată să poarte negocierile cu reprezentanţii acestei societăţi vor avea luni o ultimă întâlnire cu omul de afaceri Gheorghe Komoroczy, pe care vor încerca să-l convingă să renunţe la pretenţiile financiare exagerate.
"Din punctul meu de vedere, dar şi al colegilor mei din comisie, pretenţiile domnului Komorczy nu se susţin. Vom veni cu argumentele necesare prin care vom încerca să demonstrăm că suma pe care o solicită este exagerată. Sper că vom reuşi să ajungem la o înţelegere, mai ales că societatea Tenko figurează cu datorii imense la primărie", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, Radu Raţiu, membru al Comisiei de negociere. Tot el a precizat că indiferent de discuţiile ce vor fi purtate la întâlnirea cu Komorczy, comisia şi-a propus să adopte o soluţie pe care să o avanseze în plenul CL. "În urma acestei întâlniri vom decide asupra propunerii cu care trebuie să venim în faţa plenului. Ideea este că nu mai putem prelungi această situaţie, având în vedere că din cauza acestei clădiri sunt îngreunate lucrările la stadion. Noi vom propune o soluţie, iar CL va trebui să se pronunţe asupra ei", a spus Radu Raţiu.
Atât el, cât şi consilierul PNL Steluţa Cătăniciu nu au exclus posibilitatea ca Tenko să fie acţionată în instanţă, ţinând cont că în ultimii trei ani nu şi-a achitat impozitul pe clădirea pe care o deţine în vecinătatea stadionului şi nici nu a dezvoltat investiţia pe care s-a angajat să o realizeze pe terenul concesionat de la primărie.