Soluţia în cazul clădirii care blochează proiectul Cluj Arena se ia mâine

Soluţia în cazul clădirii care blochează proiectul Cluj Arena se ia mâine
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj (CJ), Alin Tişe, aşteaptă ca primăria să finalizeze negocierile cu societatea Tenko Prestări Servicii, proprietara clădirii care încurcă lucrările la stadion.

Tişe apreciază că pretenţiile reprezen-tantului Tenko, Gheorghe Komoroczy, sunt exagerate, dar nici varianta unui proces nu ar fi o alternativă în prezent. Comisia de negociere a Consiliului Local (CL) Cluj-Napoca va lua o decizie finală, în acest caz, mâine.

Reprezentanţii Comisiei de negociere nu au reuşit ieri să încheie negocierile cu reprezentantul societăţii Tenko, însă au încredere că la întâlnirea de miercuri vor ajunge la o înţelegere. "Suntem încă în discuţii cu domnul Gheorghe Komoroczy. În principiu, cred că acesta va fi de acord să mai lase din preţul pe care l-a avansat iniţial pentru clădirea pe care o deţine lângă stadion. Miercuri vom avea o nou întâlnire şi sper că va fi ultima. Vom ajunge la o soluţie cu care ne vom prezenta în CL", a susţinut unul dintre membrii comisiei, consilierul local Radu Raţiu(PDL).

Liderul CJ s-a arătat încrezător că plenul CL va înţelege importanţa proiectului stadion, iar soluţia Comisiei de negociere va fi adoptată fără probleme. "Asta nu înseamnă că sunt de acord cu pretenţiile reprezentantului Tenko, pentru că nu poţi să vii să ceri ceva în schimbul a nimic. Unde mai pui că pentru clădirea aceea pe care a ridicat-o nu şi-a plătit taxele ani de zile, astfel că tot el este dator primăriei. Ideea este să se ajungă la o soluţie, pentru că intentarea unui proces nu ne-ar avantaja acum. Ar însemna să o lungim prea mult şi nu ne permitem. De aceea sper ca această Comisie de negociere să ajungă la o soluţie pe care să o poată avansa CL. Consilierii vor înţelege însemnătatea proiectului stadion şi vor aproba această soluţie", a apreciat Tişe. El a avertizat că atât timp cât municipalitatea nu rezolvă problema cu Tenko, nici consiliul judeţean nu va transfera primăriei terenul destinat construcţiei sălii polivalente. "Problema cu Tenko trebuia rezolvată mai demult, nu acum, când suntem presaţi de timp. Acum nu mai putem aştepta. Ce să facem, să mergem prin aer cu toate conductele de utilităţi la stadion? Nu avem cum să facem asta. Primăria trebuie să rezolve, iar noi le vom ceda terenul pentru sala polivalentă, aşa cum ne-am înţeles", a spus Tişe.

 

 

Comenteaza