Plouă cu divorţuri în Cluj

Plouă cu divorţuri în Cluj
Plouă cu divorţuri la Cluj: numărul acestora a depăşit de peste patru ori numărul căsătoriilor, anul trecut, relevă datele Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanei.

Conform evideţei citate, numărul divorţurilor a ajuns anul trecut la aproximativ 18.000, faţă de circa 4.500 de căsătorii încheiate anul trecut. "E vorba de divorţurile înregistrate la instanţele de judecată, iar numărul e în creştere faţă de 2009", au arătat reprezentanţii instituţiei.

Numărul divorţurilor este aşteptat să crească în acest an, după ce noul Cod Civil, intrat în vigoare la începutul acestui an, facilitează desfacerea căsătoriilor chiar la notar ori la Primărie. Direcţia de Evidenţă a Persoanei a instituit astăzi o taxă pentru desfacerea căsătoriei, în sumă de 25 de lei. "Am luat în calcul acest cuantum după ce primăriile din judeţ au instituit  şi ele taxe pentru desfacerea căsătoriilor. Unele au taxe de 300 de lei", a explicat directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanei, Viorel Sârca, la şedinţa Consiliului Judeţean de astăzi. Cuantumul taxei a fost aprobat astăzi fără amendamente de către consilierii judeţeni şi vine după ce şi Consiliul Local din Cluj-Napoca a aprobat instituriea unei taxe de 300 de lei pentru desfacerea căsătoriilor.

 

Toţi banii pentru acest serviciu al DJEP vor intra în conturile instituţiei. Proiectul vine după ce în toamnă CJ Cluj a aprobat instituirea altei taxe pentru serviciile DJEP. Vezi detalii.

Comenteaza