Proiectul Filarmonicii Transilvania, contestat din două părţi

Proiectul Filarmonicii Transilvania, contestat din două părţi
Cel puţin doi dintre participanţii la concursul de arhitectură pentru Centrul Cultural Transilvania contestă atribuirea contractului de proiectare către VAAL Arhitectură cu Popp şi asociaţii.

Bogart Construct, în asociere cu Drăgan Architecture (din Franţa) şi Carpaţi Proiect, clasate pe locul 3 după oferta tehnică la concursul de arhitectură pentru Centrul Cultural Transilvania care include şi sediul filarmonicii, au contestat sau sunt în curs să conteste rezultatul procedurii. Societăţile sunt nemulţumite că a fost punctată o soluţie tehnică nu pentru o sală de concerte aşa cum se cerea prin tema de concurs, ci pentru o sală multifuncţională.

Concursul de arhitectură pentru Centrul Cultural Transilvania a fost câştigat de VAAL-Arhitectură cu Popp, iar rezultatul s-a anunţat în 7 martie. Potrivit juriului, dacă nu exista respectivul proiect, concursul s-ar fi anulat, celelalte propuneri aflându-se la mare distanţă de punctajul primului clasat. Proiectul VAAL a primit un punctaj bun pentru că a fost clar, ancorat internaţional, urban, chiar dacă nu e la modă şi nu se va perima în timp, afirmau specialiştii chemaţi să jurizeze concursul. Aceştia au susţinut că proiectul tehnic câştigător (botezat intern "nr. 3") a fost cel mai bun, iar părerea a fost unanimă - a primit 51 de puncte din 60 la oferta tehnică. Mai mult, următorii clasaţi se plasează la mare diferenţă (cu 30 de puncte), de aceea n-a existat un loc 2. La evaluarea ofertelor s-au acordat 30 de puncte pentru preţ, 10 puncte pentru durata maximă de execuţie şi 60 pentru partea tehnică. Potrivit deciziei juriului, pe locul 3 s-au clasat ofertele Bogart Construct, în asociere cu Drăgan Architecture (din Franţa) şi Carpaţi Proiect. Cele două societăţi clasate pe locul 3 în urma jurizării sunt nemulţumite de rezultat.

"Drăgan Architecture, în calitate de lider al asocierii, a depus o contestaţie la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Principala nemulţumire se leagă de faptul că prin tema de concurs s-a cerut o sală de concerte, iar câştigătoare a fost desemnată o soluţie pentru o sală multifuncţională. Dacă se cerea de la început o sală în care să se poată face şi patinoar, atunci am fi înţeles. Mai mult, echipa care a câştigat nu avea nicio colaborare cu un acustician pentru sala de concerte. Preţul estimativ pentru sală, 15 milioane de euro, oferit de câştigător este nerealist, în condiţiile în care doar orga costă 5 milioane de euro. Partenerii noştri au fost foarte dezamăgiţi că au lucrat pentru o sală de concerte de calibru european şi specialiştii nu au ţinut cont tocmai de acest aspect", a declarat Bogdan Petrina, din cadrul Bogart. Arhitectul Radu Drăgan a transmis chiar o scrisoare după anunţarea câştigătorului, în care şi-a prezentat obiecţiile.

Reprezentanţii echipei Carpaţi Proiect au primit recent răspunsul oficial din partea organizatorilor privind rezultatele concursului şi vor formula o contestaţie zilele următoare. "Ni s-a comunicat că ne-am clasat imediat după soluţia declarată câştigătoare, la o diferenţă de şapte puncte, şi că putem depune o contestaţie până în 11 aprilie. Ceea ce vom şi face. Considerăm că diferenţa de punctaj este foarte mică şi că sunt unele lucruri de clarificat. Nu privind calitatea, fiindcă a fost o comisie care a analizat, ar fi dificil de contestat asta şi nici nu e colegial. Dar vom face o contestaţie privind unele lucruri care ţin de procedură. Vrem să vedem punctajul comisiei tehnice. De pildă, noi ne-am concentrat pe cerinţa privind realizarea unei săli de filarmonică, am mers după o temă cerută, nu am făcut o sală polivalentă. Cei declaraţi câştigători au interpretat altfel tema. Am vrea să vedem punctajul privind soluţia tehnică a sălii", a detaliat, pentru ZIUA de CLUJ, arhitectul Adrian Spirescu. Acesta a adăugat că echipa sa nu face acest demers pentru a crea un scandal. "Vrem să facem treaba aceasta în sens pozitiv, să se certifice nişte lucruri", a completat Spirescu.

"Deocamdată, contractul nu s-a semnat. Am înţeles că Drăgan Architecture ar fi contestat rezultatul. Nu ştim către cine este adresată contestaţia. Ei au făcut presiuni şi la concursul pentru Biblioteca Centrală, fiindcă erau nemulţumiţi că acolo nu erau «în cărţi». Aceasta după ce au trimis o scrisoare în care ne spuneau că respectă decizia juriului de la filarmonică. Suntem în discuţii cu primăria pentru a stabili cum vom continua procedura, având în vedere contestaţiile", a spus Mircea Dinculescu, din cadrul Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Transilvania (OAR-T), coorganizatori ai concursului.

Ofertele de la concursul de soluţii pentru proiectul Centrului Cultural Transilvania au fost deschise în 5 martie. Pe lângă câştigător şi ocupanţii locului 3 au mai depus oferte şi Atelier CAAD, în asociere cu Parsimonia şi cu PATH'S Rout (Timişoara), Cividini Proiect (Bucureşti), Das Engineering Grup cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca şi Atelier RVD (Cluj-Napoca) şi Arhing (Târgu-Mureş).

Filiala Transilvania a OAR a rămas implicată în proiect. Jurizarea pe proiectul tehnic s-a făcut în martie, iar din juriu au făcut parte arhitectul-şef al municipiului, Ligia Subţirică, George Mario Kuibus, reprezentant al OAR, Horaţiu Răcăşan, din partea OAR-T, Dalibor Borak - preşedinte al Camerei Arhitecţilor din Cehia, Gabor Zoboki - din Budapesta (cel care a realizat clădirea Filarmonicii din Budapesta şi alte mari săli), Bela Kocsis din Stuttgart, Germania, Johannes Schmidt din Innsbruck, Austria, plus experţi externi: Ştefan Pintea - specialist rezistenţă, Ioan Luca Gârbu - inspector instalaţii şi Marius Tabacu, directorul Filarmonicii din Cluj-Napoca.

Ce punctaje finale au avut firmele de pe primele locuri

VAAL Arhitectură (preţ proiectare 2.160.000 de lei, termen 6 luni)

Tehnic: 51 de puncte
Preţ: 19,44 puncte
Durată: 6,66 puncte
Total: 77,1

Carpaţi Proiect (preţ proiectare 1.400.000 de lei, termen 120 de zile)

Tehnic: 30 de puncte
Preţ: 30 de puncte
Durată: 10 puncte
Total: 70

Bogart Construct şi Drăgan Architecture (preţ proiectare 2.579.820 de lei, termen 6 luni)

Tehnic: 30 de puncte
Preţ: 14,34 de puncte
Durată: 6,66 puncte
Total: 51

Luminiţa SILEA, Kristina REŞTEA
luminitasilea@ziuadecj.ro, kristinarestea@ziuadecj.ro

 

Comenteaza