Cum se circulă în timpul modernizărilor la linia de tramvai
- Scris de Luminita Silea
- 28 Apr 2011, 01:22
- Administraţie
- Ascultă știrea

Lucrările de modernizare a liniei de tramvai ar putea începe săptămâna următoare, imediat după semnarea contractului cu câştigătorii licitaţiei dacă nu se vor depune contestaţii. În primul an de contract se va ataca tronsonul Mănăştur - Piaţa Gării, urmând ca în anul următor să se lucreze la porţiunea Piaţa Gării - B-dul Muncii.
Potrivit edilului Sorin Apostu, este posibil ca lucrările de modernizare a celor peste 25 km de traverse de tramvai să înceapă efectiv în luna mai, după semnarea contractului, estimată pentru săptămâna următoare, în cazul în care nu vor fi contestaţii. Contractul a fost atribuit săptămâna trecută către asocierea Swietelsky Baugesellschaft mbH -Astalrom - Euroconstruct - Transferoviar Grup, pentru peste 104 milioane de lei, termenul de finalizare fiind de 2 ani. Primarul a explicat că, în conformitate cu graficul prezentat, constructorii vor câte un tronson pe an: în primul an tronsonul Mănăştur - Piaţa Gării, iar în cel de al doilea, Piaţa Gării - B-dul Muncii.
În cazul tronsonului Mănăştur - Piaţa Gării se va lucra pe mai multe porţiuni. Se va începe din zona străzii Bucium - Calvaria (finalizată în 3 luni de la ordinul de începere a lucrărilor), după care se vor ataca porţiunile Calvaria - pod Horea (finalizată în 6 luni de la etapa precedentă) şi Pod Horea - Gară (terminată în 3 luni de la etapa precedentă). În primele 3 luni se va putea circula normal de la Calvaria până în Piaţa Gării, după care se vor impune restricţii de circulaţie - pe Splaiul Independenţei, dar şi pe strada Horea - pe parcursul executării lucrărilor.
În ceea ce priveşte secţiunea Gară - B-dul Muncii, lucrările vor începe după ce se va finaliza primul tronson. Modernizarea va debuta tot pe porţiuni, începând cu Căii Ferate - strada Gării (termen execuţie două luni) şi continuând cu strada Gării -Maramureşului (2 luni), Maramureşului - B-dul Muncii (2 luni) şi B-dul Muncii - Cpt. Grigore Ignat (6 luni).
"În cazul în care executantul nu reuşeşte să îşi îndeplinească obligaţiile asumate prin contract, va plăti penalităţi de 0,5% pe zi de întârziere din valoarea lucrărilor neexecutate, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor. Am cerut la licitaţie, iar constructorii şi-au asumat cea mai mare garanţie pentru o lucrare oferită unei administraţii publice din ţară, 10 ani pentru calea de rulare şi 5 ani pentru trama stradală. Dacă nu vom avea contestaţii, semnăm săptămâna următoare contractul, iar amplasamentul va fi predat constructorilor a doua zi", a explicat primarul Sorin Apostu. El a adăugat că pe parcursul derulării lucrărilor pe anumite tronsoane vor fi introduse autobuze în locul tramvaielor, iar clujenii vor putea circula cu acelaşi bilet cu care s-au urcat în tramvai şi cu autobuzul.
"Fiecare etapă de lucrări va fi anunţată din timp, iar primăria va încerca să anticipeze problemele de trafic şi disconfortul pentru cei direct afectaţi de şantier, în vederea reducerii la maximum a acestor probleme. Pe arterele principale unde vor intra constructorii, frontul de lucru se va limita la 7 metri din carosabil. Pe primul tronson viteza de deplasare va fi restricţionată timp de un an cu până la 5 km pe oră", a menţionat edilul. Primarul a adăugat că modernizarea liniilor de tramvai este un proiect foarte important pentru că va aduce creşterea vitezei de transport şi reducerea timpilor de călătorie cu jumătate, scăderea poluării sonore, costuri reduse cu energia, dar nici nu se va mai distruge carosabilul în zona traverselor. "Tramvaiul este un mijloc de transport folosit în multe dintre marile capitale europene. Să nu uităm că prin acest proiect de modernizare a liniilor de tramvai vor fi create 200 de noi locuri de muncă la Cluj, întrucât constructorii vor aduce specialiştii din cadrul companiilor, iar mâna de lucru o vor contracta de pe piaţa clujenă », a conchis primarul Sorin Apostu.
Ce presupune proiectul
Pe tronsonul Mănăştur - Piaţa Gării:
- refacerea a 11,77 km linie de tramvai
- construirea a 7 noi refugii pentru persoane şi refacerea celor 5 deja existente
- amenajarea a 12 rampe de acces pentru persoane cu dizabilităţi
- 3.200 mp spaţiu verde amenajat
- timpul va fi redus de la 48 de minute în medie la 24 de minute
- numărul de călători va creşte de la aproximativ 166.000 pe an la peste 186.000 pe an
Pe tronsonul Piaţa Gării - Bd. Muncii:
- refacerea a 14,18 km linie de tramvai
- construirea unui nou refugiu pentru persoane şi refacerea celor 2 deja existente
- amenajarea a 3 rampe de acces pentru persoane cu dizabilităţi
- 402 mp de spaţiu verde amenajat
- timpul va fi redus de la 36 de minute în medie la 19,2 minute
- numărul de călători va creşte de la aproximativ 89.000 la peste 103.000 pe an
Garanţia lucrărilor care a solicitat-o primăria prin caietul de sarcini este de 5 ani pentru tramă şi de 10 ani pentru calea de rulare.