Strada Kogălniceanu, promenadă a cărţilor de Zilele Clujului
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 19 Mai 2011, 00:23
- Administraţie
- Ascultă știrea

pe clujeni nu doar din perspectiva lecturii, ci şi a dansului, a muzicii şi a artei plastice.
Clujenii trebuie treziţi din apatia lor, ei trebuie învăţaţi cum să-şi sărbătorească oraşul, cum să se bucure că trăiesc într-un astfel de loc - acesta este mesajul organizatorilor Promenadei cărţilor, eveniment ce a fost inclus în programul Zilelor Clujului. Salonul de carte ce va fi amenajat pe strada Kogălniceanu va include dezbateri literare, spectacole, recitaluri de poezii, reprezentanţii teatrale şi nu numai. Vor exista băncuţe pentru cei care vor dori să răsfoiască o carte, iar pentru copii, de 1 Iunie, se va derula un program special, cu premii. Nu vor lipsi nici lansările de carte, a spus preşedintele filialei clujene a Uniunii Scriitorilor, Irina Petraş, precizând însă că nu negoţul va prima în cadrul acestui salon.
Salonul de carte de pe Kogălniceanu trebuie să-i facă pe clujeni să se împrietenească mai întâi cu cartea, pentru ca apoi să vrea să plece cu ea acasă. Aceasta a fost remarca reprezentantei filialei clujene a Uniunii Scriitorilor, Irina Petraş. Ea a dezvăluit că a vizat o combinaţie retro în momentul în care s-a pus problema organizării Promenadei cărţilor, în cadrul Zilelor Clujului. "M-am gândit să amenajăm mai multe bănci, care să ţină loc de o sală de lectură. Clujenii trebuie să simtă în acest cadru plăcerea tihnită a lecturii. În acelaşi cadru, i-am invitat şi pe studenţii de la Arte Plastice, care vor avea astfel posibilitatea să surprindă nişte crochiuri de cititori. În prima zi, sâmbăta, vom avea primul recital muzical, la ora 13:00. Apoi va urma programul studenţilor de la teatru. Duminică va fi Ziua Lucian Blaga. Vom avea un recital susţinut de actriţa Elena Ivanca", a completat scriitoarea Irina Petraş.
Pentru ca programul să fie cât mai atrăgător, iar spaţiul de pe Kogălniceanu, cât mai viu, cititorii vor avea ocazia să interacţioneze cu scriitorii, dar şi cu artiştii prezenţi la eveniment. "Nu vrem să stăm departe de clujeni. Vrem să-i facem să se împrietenească atât cu noi toţi, cât şi cu cărţile. Librăriile şi editurile s-au angajat să ofere foarte multe premii şi acesta este un lucru foarte bun", a declarat Petraş. Pentru că se apropie 1 Iunie, va fi organizat un program şi pentru copii, "Clujul din poveşti". "Vom oferi în dar copiilor cărţi cu poveşti, bomboane şi ciocolată, vom avea spectacole pentru ei. Ideea de sărbătoare a oraşului trebuie să-i facă pe toţi clujenii să înveţe să se bucure de acest oraş, să cânte şi să danseze", a spus scriitoarea. De asemenea, în ultima zi a manifestării a fost programată şi festivitatea de premiere a scriitorilor.
Primarul Sorin Apostu a precizat că se aşteaptă ca Promenada cărţilor să fie unul dintre cele mai importante puncte de atracţie în cadrul evenimentului Zilele Clujului. "De asemenea, nici programul sportiv nu va fi neglijat. Una dintre cele mai interesate competiţii va fi cea de streetball", a afirmat Apostu. Preşedintele "U" Mobitelco, Mircea Cristescu, a adăugat că această competiţie se va derula în 2-3 iunie, la Sala Sporturilor, de la ora 10:00. "Vom aduce la Sala Sporturilor două terenuri sintetice pentru competiţii la cinci categorii. Toţi copiii pot participa, se pot face chiar şi trupe «de la bloc» a câte 4 jucători, 3 titulari şi o rezervă. Ziua de 26 mai va fi data limită pentru înscrieri", a precizat Cristescu. De asemenea, programul sportiv va cuprinde şi tradiţionala Cupă a Liceelor la Fotbal, care va începe vineri, 20 mai. Vor participa peste 400 de elevi (27 de echipe a câte 15 jucători). Duminică, 29 mai, de la ora 9:00, pe platoul Sălii Sporturilor va avea loc şi un concurs de ciclism rutier pentru copii.