Clujul are 50 de milioane de euro pentru deşeurile menajere
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 21 Iun 2011, 01:03
- Administraţie
- Ascultă știrea

Prima celulă ecologică de depozitare a deşeurilor din judeţul Cluj va fi terminată până în iunie anul viitor, a informat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe. Acesta a precizat că finanţarea europeană a acestui proiect a fost aprobată de Comisia Europeană. Suma nerambursabilă se ridică la 48,4 milioane. În perioada următoare vor fi demarate procedurile pentru alte trei licitaţii incluse în acest proiect, cea privind construcţia staţiilor de transfer, pentru achiziţia echipa-mentului de la depozitul deşeurilor şi pentru achiziţia echipamentelor de colectare.
Consiliul judeţean se află încă în procedura de atribuire a contractului pentru construcţia depozitului deşeurilor, însă între timp a obţinut finanţarea pentru acest proiect integrat, ce vizează managementul deşeurilor de pe întreg teritoriul judeţului. "Finanţarea s-a acordat prin intermediul Fondului de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operaţional Regional. Urmează să semnăm contractul cu Ministerul Mediului", a comentat liderul CJ Cluj, Alin Tişe. El a precizat că proiectul de mana-gement al deşeurilor în sistem integrat trenează de foarte mulţi ani, din pricina complexităţii, dar şi pentru faptul că a fost foarte greu de obţinut un teren propice pentru construcţia depozitului deşeurilor. "În 2008, când am venit la consiliul judeţean, ne-am trezit că Primăria Chinteni doreşte să renunţe la parteneriatul cu noi, pentru a ne oferi terenul de care dispunea în satul Pădureni. Am fost nevoiţi, astfel, să o luăm de la zero. Să căutăm un alt teren, să facem studiile necesare, să obţinem avize, tot ce a fost necesar. Acum, având în vedere că acest proiect integrat implică un număr destul de mare de licitaţii, este inevitabil să nu apară şi contestaţiile. Este un proiect complex, pentru care s-a muncit foarte mult", a apreciat Tişe.
Suma nerambursabilă obţinută pentru proiect se ridică la 48,4 milioane de euro. "Sunt bani importanţi pe care îi luăm pentru implementarea proiectului de management al deşeurilor. Judeţul Cluj nu contribuie decât cu 2% din valoarea întregului proiect, Uniunea Europeană, cu 80%, iar guvernul, cu restul de 18%", a reamintit Tişe. Acesta a precizat că aşteaptă motivarea oficială a instanţei pentru a merge mai departe cu licitaţia ce vizează construcţia depozitului deşeurilor. "Decizia instanţei spune că trebuie să reevaluăm oferta pe care am desemnat-o câştigătoare (propusă de consorţiul condus de Hidroconstrucţia - n. red.), vom vedea cum motivează această decizie instanţa şi vom merge mai departe. Dacă lucrurile merg bine şi nu vom avea alte contestaţii, vom putea semna contractul, iar lucrările ar putea demara în cel mai scurt timp, astfel încât anul viitor pe vremea aceasta să avem finalizată prima celulă de depozitare", a declarat Tişe. Între timp se fac planuri pentru celelalte licitaţii conexe proiectului de management al deşeurilor.
"Am dat anunţuri de intenţie pentru alte licitaţii, ce vizează construcţia a trei staţii de transfer, achiziţia de echipament pentru funcţionarea depozitului de deşeuri, achiziţia de echipamente pentru colectare, dar şi pentru închiderea actualelor rampe neconforme de deşeuri", a spus şi vicepreşedintele consiliului judeţean, Radu Bica. Acesta a oferit o serie de amănunte legat de modul în care va fi gestionat acest proiect. "Vor fi construite trei staţii de transfer, în Huedin, Gherla şi Mihai Viteazul. Operatorii vor colecta deşeurile pe care le vor transporta la staţiile de transfer. De la aceste staţii, va fi treaba administratorului nostru să asigure echipamente şi autovehicule pentru transportul deşeurilor mai departe la centru, pentru a fi procesat şi depozitat", a explicat Bica.
El a fost completat de Tişe, care a susţinut că licitaţia privind acordarea contractului de administrare a centrului deşeurilor trebuie finalizată chiar anul acesta. Întreg proiectul pentru managementul deşeurilor a fost estimat la peste 78 de milioane de euro. În afara sumei nerambursabile, de 48 de milioane de euro, Clujul are obligaţia să asigure restul costurilor implicate cu acest proiect. "Pentru început s-a fixat un cost de circa 14 euro pe cap de locuitor, pe care trebuie să-i asigure fiecare unitate administrativ-teritorială. Însă această sumă va scădea considerabil, pentru că prin licitaţii vor fi selectate cele mai avantajoase oferte din punct de vedere financiar", a spus Alin Tişe.