Operaţiunea “copilul şi ghiozdanul”: Consiliul Judeţean Cluj face cadouri elevilor de clasa I
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 28 Iun 2011, 00:27
- Administraţie
- Ascultă știrea

În următoarea şedinţă de consiliu judeţean, plenul ar urma să aprobe programul "Primul Ghiozdan", care are ca scop sprijinirea elevilor din mediul urban şi rural care fac primii paşi în şcoală. "Avem bani suficienţi pentru un ghiozdan echipat cu minimul de rechizite", a explicat preşedintele administraţiei judeţene, Alin Tişe. Suma acordată pentru fiecare elev în parte se ridică la 50 de lei. "Vom organiza o lictaţie publică la care să sperăm că vor veni producătorii. Cine ne face cea mai bună ofertă financiară câştigă acest contract. Chiar putem cumpăra nişte ghiozdane frumoase la preţurile acestea, la fel şi câteva caiete şi creioane", a completat Tişe.
Conform proiectului de hotărâre, setul minim de rechizite va conţine un caiet tip I, caiet A5 cu 48 de file - matematică, caiet de desen A4, un creion HB, un stilou, creioane colorate, radieră, riglă şi un penar. Tişe a explicat că ghiozdanele vor fi atribuite tututor elevilor din judeţ înscrişi în clasa I, urmând ca directorii şcolilor să fie însărcinaţi cu distribuirea lor.