Bătălie în 9 pentru reabilitarea drumurilor judeţene

Bătălie în 9 pentru reabilitarea drumurilor judeţene
Contractele de modernizare a celor cinci loturi de drumuri judeţene vor fi câştigate de societăţile care au propus cele mai avantajoase oferte din punct de vedere financiar.

La licitaţia ce vizează reabilitarea celor 481 de kilometri de drumuri judeţene au fost propuse 9 oferte. Societăţile ofertante au făcut propuneri fie pentru un singur lot, fie pentru două, trei sau chiar pentru toate cinci la un loc. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Radu Bica, a explicat că într-o primă fază vor fi parcurse documentele de calificare ale societăţilor înscrise în licitaţie, urmând ca apoi să se treacă la evaluarea ofertelor tehnice şi financiare.

Lucrările de reabilitare a drumurilor judeţene vor fi susţinute dintr-un buget multianual (de patru ani), alocat de CJ Cluj. Programul de reabilitare include un număr de 481 de kilometri, împărţiţi în cinci loturi. Societăţile ofertante au licitat fie pentru un singur lot, fie pentru mai multe sau chiar pentru toate la un loc. "Am dechis ofertele, urmează să evaluăm documentaţia de calificare a fiecărui ofertant în parte", a precizat vicepreşedintele CJ, Radu Bica, cel care este şi preşedinte al comisiei de licitaţie. Acesta a adăugat că volumul de lucru va fi foarte mare, având în vedere cantitatea documentelor societăţilor. "Dacă va fi nevoie, vom solicita acte de clarificare la fiecare etapă în parte, urmând să anunţăm apoi câştigătorii. Conform procedurii, avem la dispoziţie un termen de 20 de zile pentru evaluare, însă, având în vedere volumul de lucru implicat, s-ar putea să fim nevoiţi să prelungim acest termen", a comentat Bic.

El a mai adăugat că procedura prevede ca lucrările să fie atribuite societăţilor care au propus cele mai avantajoase oferte din punct de vedere financiar, pentru fiecare lucrare în parte. Asocierea Diferit SRL - Construct Perom - Samus Construcţii a făcut oferte pentru toate cele cinci loturi. Astfel, pentru primul lot a propus suma de 94.144.117 lei. Pentru lotul al doilea suma propusă se ridică la 50.242.461 de lei. Lotul 3 -. 66.261.786 de lei. Lotul 4 - 61.941.624 de lei şi lotul 5 - 61.801.444 de lei. Asocierea Tehnologica Radion SRL - Procons XXI SRL a ofertat pentru trei loturi. Astfel, pentru lotul I - 101.326.590 de lei, lotul 3 - 70 de milioane de lei şi lotul 4 cu 70,8 milioane de lei. Asocierea Pan Petrol Com SRL - Midanne Invest Grup SRL - I&C Transilvania Construcţii - Coratim Construct - Transferoviar Grup - Specialist Consulting a ofertat pentru toate cele cinci loturi: lotul I - 91.713.067 de lei, lotul 2 - 47.992.470 de lei, lotul 3 - 63.193.407 lei, lotul 4 - 65.573.626 de lei şi lotul 5 - 59.028.450 de lei. Societatea Primarom SRL a ofertat pentru un singur lot, cel de-al treilea - 59.224.754 de lei. Asocierea Electrogrup SA - Rodesi Construct - Reif Infra SRL a ofertat pentru lotul I o sumă de 93.169.721 de lei, pentru lotul 2 o sumă de 47.512.477 de lei, iar pentru lotul 4 - 61.464.510 lei. Asocierea Drumuri Bihor SA - Selina SRL - Sodi Construcţii - DP Consult SA a ofertat doar pentru primul lot, în sumă de 101,45 milioane de lei. Aceiaşi asociaţi, de această dată cu liderul de consorţiu Selina SRL, a ofertat loturile 2 - 49.164.107 lei, 3 - 68.056.346 de lei, respectiv 4 - 58.810.928 de lei. Asocierea Kiat Group - Tehnic Asist - Damar Consult a ofertat toate cele cinci loturi. Lotul I - 72.794.911 lei, lotul 2 - 41.408.135 de lei, lotul 3 - 54.247.292 de lei, lotul 4 - 60.365.034 de lei şi lotul 5 - 52.933.712 lei. De asemenea, asocierea MBS Group - Compania de Construcţii Carpaţi SRL - Expert Proiect 2002 a ofertat loturile 2 şi 4, în sumă de 52,52 milioane de lei, respectiv 62,44 milioane de lei. Valorile nu includ şi taxa pe valoarea adăugată (TVA). Societăţile s-au angajat să finalizeze lucrările în maximum 48 de luni de la semnarea contractelor. Valoarea totală a proiectului a fost estimată la 372.942.840 de lei, fără TVA.


Alin Tişe preşedintele Consiliului Judeţean Cluj

Acest proiect care vizează reabilitarea a peste 400 km de drumuri în judeţul Cluj reprezintă cel mai mare proiect de infra-structură a drumurilor judeţene. Clujenii merită asta.

 

Comenteaza