Razie de proporţii a Poliţiei locale: sancţiuni de peste 22.000 de lei în Mănăştur

Razie de proporţii a Poliţiei locale: sancţiuni de peste 22.000 de lei în Mănăştur
Poliţiştii locali au lansat o campanie “în forţă” de verificări în toate cartierele din municipiu. Prima acţiune s-a derulat joi în cartierul Mănăştur, iar după verificări s-au întocmit 52 de procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare totală de 22.700 de lei.

Potrivit Biroului mass-media al primăriei, la controalele din Mănăştur s-a avut în vedere verificarea respectării legislaţiei în vigoare privind disciplina în construcţii, protecţia mediului şi igienizarea, activitatea de comerţ şi de taximetrie. "Inspectorii Serviciului Control urbanism şi disciplină în construcţii al Poliţiei locale au verificat 12 construcţii, dintre care şapte respectau documentaţia tehnică. Cinci proprietari au primit somaţii pentru prezentarea documentelor, iar în două cazuri au fost întocmite procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru amplasarea unor panouri publicitare pe proprietate privată, fără autorizaţie de construire", au informat reprezentanţii primăriei. Aceştia au adăugat că în acest caz s-a dispus îndepărtarea panourilor amplasate ilegal şi s-au aplicat proprietarilor sancţiuni de 2.000 de lei.

Cele mai mari sancţiuni au fost aplicate la capitolul protecţia mediului. Poliţiştii locali au constatat în urma verificărilor nereguli precum lipsa contractelor de salubritate, depozitări pe domeniul public, neîntreţinerea curăţeniei în incinta organizărilor de şantier, parcarea autoturismelor pe spaţii verzi. În total, s-au întocmit 18 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, iar valoarea amenzilor aplicate a fost de 10.700 de lei.

Poliţiştii locali de la Serviciul Inspecţie comercială au efectuat şi verificarea taximetriştilor, a comercianţilor din pieţe, comercianţilor ambulanţi, dar şi dacă agenţii economici respectă orarul de aprovizionare a magazinelor. "Pentru cele 32 de nereguli constatate au fost aplicate sancţiuni în valoare de 10.000 de lei. "Controalele tematice vor fi organizate în toate cartierele municipiului", au precizat reprezentanţii Biroului mass-media al Primăriei Cluj-Napoca.

Combaterea cerşetoriei, prioritate pentru Poliţia locală

Noul director al Direcţiei Poliţia locală a primăriei, Ioan Călugăr, a declarat că, pe lângă respectarea legalităţii în cartiere, o prioritate pentru poliţiştii locali o constituie combaterea cerşetoriei. În acest sens, două echipaje mixte ale Poliţiei locale, în colaborare cu Poliţia municipiului, precum şi cu poliţiştii de la Biroul de Intervenţie, acţionează zilnic, în special în zona centrală a municipiului, pentru depistarea celor care apelează la mila publicului. Conform datelor furnizate de Călugăr, săptămâna aceasta au fost identificaţi 27 de cerşetori, dintre care patru copii, alte nouă persoane fără adăpost fiind depistate în parcurile "I.L. Caragiale" şi "Ştefan cel Mare". "Aceste persoane au fost ridicate şi conduse la Secţia 1 a Poliţiei municipiului, în vederea amprentării, fotografierii şi verificării în baza de date. Copiii au fost trimişi la Adăpostul Arlechino. Poliţiştii locali au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de peste 1.900 de lei", au precizat reprezentanţii primăriei, prin intermediul Biroului mass-media.

 

 

Comenteaza