Gazonul de pe Cluj Arena, asigurat de consorţiul de constructori

Gazonul de pe Cluj Arena, asigurat de consorţiul de constructori
Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, respinge posibilitatea ca stadionul Cluj Arena (foto) să întâmpine aceleaşi probleme cu care s-a confruntat Naţional Arena, din pricina gazonului. El a dat asigurări că lucrările se vor finaliza până pe 30 septembrie, urmând ca inaugurarea oficială să aibă loc pe 1 octombrie.

Gazonul de pe Cluj Arena a fost instalat de săptămâni bune, motiv pentru care nu există posibilitatea ca acesta să se desprindă la primul meci oficial, aşa cum s-a întâmplat în cazul Naţional Arena, a precizat Alin Tişe. "De fapt, nici în cazul stadionului nostru şi nici în cazul arenei din Bucureşti nu se poate vorbi de faptul că gazonul ar fi de o calitate mai proastă. Singura problemă a constat în faptul că pentru instalarea gazonului este nevoie de minimum trei luni ca să se prindă. La Bucureşti nu s-a respectat această regulă şi consecinţele le-am văzut cu toţii. Însă, în ce ne priveşte, noi chiar am asigurat acest timp fizic pentru instalare. Ca atare, chiar nu cred să ne confruntăm cu astfel de probleme", a comentat Tişe.

Până la primul meci de fotbal oficial vor mai fi efectuate şi o serie de teste. "Vor juca echipe de juniori şi vom mai avea şi un meci oficial. Dacă gazonul nu e bun, vom avea timp să reparăm ceea ce va fi de reparat, dar nu cred că va fi cazul", a comentat Tişe. Acesta a dat asigurări că lucrările se vor finaliza la timp: "Mai trebuie turnată pista de atletism şi mai trebuie puse cam 1.000 de scaune, asta în ce priveşte interiorul arenei. La partea de exterior, se lucrează intens la zona pietonală, însă lucrările vor fi gata la timp, pentru inaugurarea oficială din 1 octombrie".

 

 

Comenteaza