Cât ne costă asigurarea imobilelor primăriei
- Scris de Luminita Silea
- 16 Sep 2011, 23:12
- Administraţie
- Ascultă știrea

Administraţia locală clujeană a primit patru oferte din partea asiguratorilor pentru locuinţele din patrimoniu. De contractul pentru asigurarea imobilelor municipalităţii au fost interesate societăţile BCR Asigurări, Carpatica, Astra Asigurări şi Asirom. Primele trei societăţi au oferit preţuri de 85 de lei pe locuinţă pe an, iar cea de a patra a propus 59,5 lei pe locuinţă pe an.
Contractul pus la bătaie de primăria clujeană la începutul lunii spetembrie a vizat încheierea de asigurări obligatorii în caz de cutremur de pământ, inundaţie, prăbuşire, alunecare de teren, pentru locuinţele din patrimoniu. În plus, prin caietul de sarcini s-a solicitat acoperirea a încă 20 de puncte de risc: incendiu, trăsnet, explozie, căderea de corpuri ( de tip aeronave sau părţi ale acestora) pe clădiri, grindină, ploaie torenţială, furtună, uragan, tornadă, greutatea stratului de zăpadă, avalanşe de zăpadă, greve, revolte, tulburări civile, vandalism, avarii la instalaţii, coliziune cu autovehicule, boom sonic, cheltuielile necesare efectuate de asigurat în vederea limitării pagubelor produse de riscuri asigurate, cheltuielile de investigaţie şi de constatare a pagubei, cheltuieli pentru deplasare în scopul recondiţionării sau înlocuirii de bunuri asigurate.
Potrivit datelor furnizate de administraţia locală clujeană, de contractul pentru asigurarea celor 2.000 de locuinţe ale primăriei au fost interesate BCR Asigurări, Carpatica, Astra Asigurări şi Asirom. Primele trei societăţi au avut o ofertă de 85 de lei pe locuinţă pe an, sumă care nu a acoperit însă toate cele 20 de riscuri suplimentare cerute prin caietul de sarcini, BCR Asigurări nu a cuprins decât 19 riscuri, în timp ce Carpatica şi Astra au cuprins doar 16 dintre riscurile cerute de municipalitate. Cel mai mic preţ l-a avut Asirom, 59,5 lei pe locuinţă pe an, bani care acoperă toate cele 20 de riscuri suplimentare. Criteriile de evaluare a ofertelor sunt: plaja de riscuri ce poate fi acoperită prin poliţa de asigurare, durata de acordare a despăgubirii (60 de puncte) şi preţul, respectiv prima de asigurare totală anuală (40 de puncte).
"Fiecare societatea va fi punctată conform cerinţelor din caietul de sarcini, urmând să stabilim câştigătorul şi să încheiem contractul pentru asigurarea locuinţelor din proprietate. Noi avem în patrimoniu, conform ultimei evaluări, 2.000 de imobile care trebuie asigurate, printre care se află şi locuinţele sociale şi cele ANL de pe Blajului, Timişului, Rodnei, Mehedinţi, Taberei, Cojocnei sau Calea Floreşti. Pentru că asigurările pentru locuinţe sunt obligatorii, am prins sume în buget pentru a respecta legea. Avem 30.000 de lei în buget, dar capitolul se poate suplimenta. Conform preţurilor de la licitaţie, asigurările ne vor costa de la 27.000 de euro la peste 39.000 de euro pe an pentru toate cele 2.000 de locuinţe", a explicat purtătorul de cuvânt al primăriei, Oana Buzatu.