Nou termen pentru bazinul de polo: lucrările vor începe peste două luni
- Scris de Luminita Silea
- 20 Sep 2011, 01:31
- Administraţie
- Ascultă știrea

Ordinul de începere a lucrărilor s-au putea emite peste şapte săptămâni dacă consiliile tehnico-economice ale CNI şi Ministerului Dezvoltării vor aproba costurile suplimentare de 26% după adaptarea proiectul-tip al bazinului de polo la amplasamentul pus la dispoziţie de municipalitate, a declarat ieri viceprimarul Radu Moisin.
Potrivit oficialului s-a conturat un termen moderat-optimist pentru investiţie. "Am stabilit un grafic de realizare a bazinului de înot de la Cluj. Peste două săptămâni de la întâlnirea de astăzi (ieri - n. red.) proiectul va intra în Consiliul Tehnico-Economic al CNI pentru aprobare. Apoi, peste alte trei săptămâni va intra în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerul Dezvoltării. Dacă va trece de cele două consilii, în alte două săptămâni va fi emis ordinul de începere a lucrărilor. Chiar dacă acesta se va da, conform acestor calcule, în luna noiembrie, nu este târziu deoarece se pot realiza escavări, săptături şi alte lucrări pe care vremea le va permite", a subliniat viceprimarul Radu Moisin. Acesta a adăugat că după realizarea proiectului tehnic constructorii au calculat costuri suplimentarea la contract de 26%. "În momentul în care CNI a licitat acest obiectiv s-au achiziţionat la pachet serviciile de proiectare şi execuţie. Licitaţia s-a făcut estimativ, pe anumite liste de cantităţi, raportate la proiectul tip al bazinelor de polo din proiectul naţional. Acesta a trebuit însă adaptat la amplasamentul pus la dispoziţie de noi, de primărie, şi de aici au rezultat costurile suplimentare. Dacă CNI nu dorea să se depăşească o anumită sumă, atunci făcea mai întâi licitaţia pentru proiectare şi apoi cea de execuţie", a spus Moisin.
CNI a încheiat în 2010 cu Scorillo Intercom un contract de proiectare şi execuţie pentru bazinul de polo de la Cluj la valoarea de 15,9 milioane de lei (3,7 milioane de euro), firma oferind 25 de zile pentru proiectare şi 15 luni pentru execuţie. După realizarea proiectului tehnic, s-au calculat costuri suplimentare de peste 4,1 milioane de lei, generate de amplasamentul pus la dispoziţie de primăria clujeană pentru respectivul bazinul de polo susţinut cu fonduri de la Bucureşti. "Bazinul de polo are buget pe doi ani de zile. Noi avem asigurări că, dacă proiectul de adaptare la amplasament pentru acest obiectiv trece de cele două consilii tehnico-economice, CNI va finanţa cu 70% această investiţie, conform programului naţional. Restul de 30% ne-am angajat că îl dăm noi, de la bugetul local. Aşa că din punctul nostru de vedere, nu sunt probleme pentru începerea lucrărilor", a precizat Moisin.
Pe bugetul din 2011, pentru lucrările tehnico-edilitare aferente bazinului de polo a fost prevăzută suma de 2 milioane de lei. Primăria a eliberat anul acesta, la jumătatea lunii martie, autorizaţia de construire pentru bazinul de polo mutat spre nord, pe terenul de peste 1,2 hectare din cartierul Gheorgheni, pus anul trecut la dispoziţia CNI de către administraţia locală clujeană pentru realizarea respectivei investiţii. Aceasta după ce bazinul de înot a fost mutat pe "hârtiile urbanistice" de două ori pentru că nu se plia pe terenul de pe strada Vaida-Voievod fn.