Numele stadionului Cluj Arena, bătut în cuie în cel mult o săptămână

Numele stadionului Cluj Arena, bătut în cuie în cel mult o săptămână
Denumirea stadionului Cluj Arena, care ar putea purta numele unei bănci, a unei companii de telecomunicaţii sau a unui producător de medicamente, va fi decisă peste cel mult o săptămână, a spus pentru ziuadecj.ro preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Declaraţia vine după ce Tişe a declarat într-o conferinţă de presă, astăzi, că se află în negocieri avansate "cu o bancă din Transilvania" pentru ca aceasta să-şi pună numele pe stadion, în schimbul unei sume de bani. Tişe neagă însă că ar fi suspendat negocierile cu celelalte două companii - Vodafone şi Terapia Ranbaxy - şi spune că banca este singura care a avansat propuneri concrete şi cifre, pe care însă nu le-a dezvăluit.

Întrebat cât timp mai au Vodafone şi Terapia Ranbaxy să avanseze cifre concrete, Tişe a precizat că se va întâlni cu reprezentanţii tuturor celor trei companii "în câteva zile, maxim o săptămână" şi va lua o decizie concretă în acest sens.

Comenteaza