Avem înlocuitor pentru primar. De astăzi, începând cu ora 13:00

Avem înlocuitor pentru primar. De astăzi, începând cu ora 13:00
Viceprimarul Radu Moisin are cele mai mari şanse să devină primar interimar al municipiului.

18 consilieri locali au semnat ieri, la finalul şedinţei ordinare de consiliu, pentru organizarea unei şedinţe de îndată, în cadrul căreia să fie desemnat primarul interimar al Clujului dintre cei doi viceprimari în funcţie, dar şi consilierul care va prelua atribuţiile de viceprimar. Consilierii PSD au propus ca şedinţa să aibă loc ieri, însă propunerea nu a întrunit numărul legal de voturi (9). Şedinţa de îndată va avea loc astăzi, de la ora 13:00.

Scenariu posibil pentru noua conducere a Clujului: viceprimarul Radu Moisin preia frâiele oraşului, consilierul Adrian Popa îl secondează, iar viceprimarul Laszlo Attila rămâne pe poziţie. Scenariul doi, Laszlo primar, la propunerea grupului politic din care face parte, în acelaşi tandem cu Popa este puţin probabil, a recunoscut liderul consilierilor UDMR, Csoma Botond, la finalul şedinţei ordinare a Consiliului Local de ieri. Aceasta pentru că primul scenariu are nevoie de 14 voturi pentru a fi pus în practică. Botond a explicat că este vorba despre despre un manifest de intenţie şi crede că nu vor fi răstunări de scenariu la şedinţa de astăzi.

Consilierii locali s-au întrunit ieri în cadrul unei şedinţe ordinare unde au discutat şi votat 33 de proiecte. La începutul şedinţei nu s-a făcut nici o referire la ordinul de suspendare a primarul Sorin Apostu, semnat de prefect, care a ajuns în mapa preşedintelui de şedinţă, şi nici la imperativele legale de a numi un înlocuitor dintre cei doi viceprimari, dar şi de a delega atribuţiile respectivului viceprimar către un consilier local. Abia la punctul Diverse, după ce preşedintele de şedinţă Ioan Pop a trecut în revistă documentele din mapă, s-a citit şi ordinul de suspendare a primarului, în prezent arestat pentru luare de mită. În cadrul şedinţei nu s-au făcut decât referiri "subînţelese" la situaţia primarul. Moisin a militat pentru "o imagine pozitivă a Clujului", iar intervenţiile consilierului Steluţa Cătăniciu pe tema DNA şi a cazului primarului au fost catalogate ca în afara subiectelor de pe ordinea de zi de preşedintele de şedinţă.

După ce s-a citit ordinul prefectului, consilierii au fost informaţi de secretarul municipiului, Aurora Ţărmure, că, în conformitate cu Legea nr. 215 a administraţiei publice locale, în cazul suspendării primarului prerogativele acestuia trebuie preluate de unul dintre cei doi viceprimari, prin votul Consiliului Local, iar cele ale viceprimarului desemnat, de către un consilier local, desemnat tot prin vot secret de către plen. Aceasta în cadrul unei şedinţe de îndată. Secretarul municipiului a menţionat că a pregătit convocatorul pentru această şedinţă şi pentru ca ea să fie convocată este nevoie de o treime din voturi (9 voturi).

Propunerea grupului PDL a fost ca şedinţa de îndată să fie convocată astăzi, de la ora 13:00. "Aş fi tentat să zic ora 15:00, dar USL este în mare sărbătoare mâine, aşa că o să zic ca şedinţa că aibă loc de la ora 13:00", a subliniat consilierul Adrian Popa.

Tensiunea care a mustit în Sala de Sticlă a primăriei pe tot parcursul şedinţei ordinare a răbufnit la finalul întrunirii, când viceprimarul Radu Moisin s-a ridicat de la masa de şedinţe înainte să se citească rezultatele în favoarea organizării ieri a şedinţei de îndată, conform propunerii făcute de USL. Consilierul PNL Manuel Chira l-a apostrofat chiar, pe un ton ridicat. "Ce şedinţă mai este asta, dacă pleacă viceprimarul. Vorbeam de respect aici", a strigat Chira. Mai mult, colega sa, Steluţa Cătăniciu, a cerut explicaţii referitoare la numărul de consilieri care au semnat pentru convocarea şedinţei de îndată, după cea ordinară de ieri.

"Vă îndemn la calm, domnule consilier. Vă invit la decenţă. Să vorbim cu calm sau civilizat. Să nu strigăm. Nu aţi auzit cînd preşedintele a declarat şedinţa închisă, dar se poate asculta pe bandă. Nu este nici o problemă, nu m-am supărat", a subliniat Moisin după ce s-a reîntors la masa de şedinţe. Cătăniciu şi-a reiterat solicitarea, iar secretarul municipiului a informat că doar şase consilieri au fost de acord cu o şedinţă de îndată în continuarea celei ordinare.

După închiderea şedinţei de ieri, viceprimarul a părăsit sala de şedinţe fără a face vreun comentariu. Potrivit Biroului Permanent Municipal al PDL Cluj-Napoca, Moisin a fost desemnat pentru a ocupa poziţia de interimar în fruntea municipiului. Poziţia sa urmează să fie ocupată de consilierul local Adrian Popa, desemnat tot de partid, acesta mai ocupând fotoliul de viceprimar în timpul mandatului lui Emil Boc, din partea PNL. Popa a menţionat în cadrul unor discuţii informale că nu este interesat de fotoliul de viceprimar. Cărţile vor fi jucate însă la şedinţa de îndată de astăzi, de la ora 13:00.

Liderul consilierilor UDMR, Csoma Botond, a delarat, pentru ZIUA de CLUJ, că pentru desemnarea înlocuitorului primarului Sorin Apostu este nevoie de 14 voturi, iar PDL are în prezent controlul acestora în consiliu. "Este doar o formalitate. Noi o să îl propunem pe viceprimarul Laszlo Attila pentru a ocupa fotoliul de primar. Este vorba mai mult despre un manifest de intenţie, pe care dorim să îl lansăm. Nu ne-am gândit să desemnăm şi un locţiilor dintre consilierii noştri pentru a ocupa funcţia de viceprimar. N-au fost discuţii pe această temă. Puteam să o facem. Oricum, PDL are majoritate la desemnarea primarului interimar şi a viceprimarului", a explicat Botond.

 

Comenteaza