De la “clădirea-simbol” a lui Boc la “ruşinea” lui Moisin

De la “clădirea-simbol” a lui Boc la “ruşinea” lui Moisin
Primarul interimar, Radu Moisin, a adus în faţa consilierilor locali proiectul unui bloc de 25 de etaje propus la intrarea în municipiu. El nu şi-a asumat semnarea autorizaţiei de construire.

Imobilul de 25 de etaje care ar marca intrarea în Cluj-Napoca, "umbrind" orice altă construcţie vecină, a revenit în atenţia consilierilor locali, după ce în urmă cu trei ani proiectul reuşise să treacă de Comisia de Urbanism şi să obţină şi votul Consiliului Local (CL). Între timp, s-au schimbat primarul, condiţiile de piaţă imobiliară, dar şi proprietarii terenului. Acesta este deţinut acum de omul de afaceri Radu Vlas.

Beneficiarul proiectului, compania Imperial Development, are din 2008 o hotărâre de consiliu local pentru Planul Urbanistic Zonal (PUZ) care reglementează condiţiile de construire pentru terenul de 2.773 mp pe care compania îl deţine în cartierul Mănăştur, în zona Nodului N. Proiectul, care a trecut de CL în urmă cu trei ani, vizează construirea unui bloc cu subsol, trei niveluri de demisol, parter şi 25 de etaje. Ajunsă pe masa primarului interimar Radu Moisin, autorizaţia de construire nu a fost încă semnată, acesta preferând să îi informeze pe consilierii locali despre propunerea Imperial Development. "E un proiect care mie nu mi se pare în regulă. Este vorba despre intrarea în municipiu dinspre Oradea, despre o clădire de 25 de etaje, pe lângă care blocul de 10 niveluri din vecinătate pare o jucărie. Nu am vrut să rămân în istoria oraşului, ca alţi primari de dinainte de 2004, care au aprobat blocuri în Bună Ziua de care nu se mai vede oraşul", a spus Moisin în şedinţa de ieri a CL.

"Există o hotărâre CL pentru PUZ din 2008. Poate că atunci nu am fost suficient de atenţi, aveam multe proiecte, erau alte condiţii. Vreau să îi rog pe consilierii locali să vină cu propuneri pentru acest proiect, să vedem dacă există soluţii legale pentru reducerea regimului de înălţime. Clujenii ar avea de câştigat. Cred că un asemenea bloc ar fi o ruşine pentru oraş", a completat primarul interimar. Acesta i-a mai informat pe consilieri că, din punct de vedere legal, pasul următor este semnarea autorizaţiei de construire, dar că a reuşit să amâne acest lucru pentru două motive care vor putea fi însă rezolvate în scurt timp de beneficiar.

"Am reuşit să resping documentaţia din două motive: lipsea planşa de amenajări exterioare şi s-a calculat greşit Coeficientul de Utilizare al Terenului", a detaliat Moisin.
Blocul ar urma să aibă 25 de etaje şi peste 15.000 mp şi să fie ridicat pe un teren de doar 2.773 mp. Imobilul propus are funcţiuni mixte: birouri, comerţ, locuinţe, spaţii de cazare. Comisia de urbanism a CL urmează să vină cu posibile soluţii de rezolvare a cazului Imperial, iar proiectul ar putea fi rediscutat în prima şedinţă de anul viitor. "Beneficiarii doresc respectarea hotărârii de consiliu local. Au bani să facă acest proiect. Suntem doar la stadiu de informare, nu se pune în acest moment problema unui eventual proces între beneficiar şi primărie", a spus arhitectul Sorin Scripcariu, cel care s-a ocupat de proiect, prezent la şedinţa de ieri a CL.

Menţionăm că societatea Imperial Development este deţinută de omul de afaceri Radu Vlas, unic asociat. Acesta este proprietarul complexului multifuncţional cu parking Leul, din Piaţa Mihai Viteazul, construit pe terenul municipalităţii, şi deţine societatea Rasimo, care a avut un contract cu primăria pentru întreţinerea spaţiilor verzi din oraş în 2006. În 2007, la lansarea proiectului, Imperial Development avea doi asociaţi: Gheorghe Irimieş (99%) şi Adrian Moldovan (1%).

Proiectul are avizul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU) din ianuarie 2008, potrivit informării de ieri. În noiembrie 2007, când proiectul a mai fost prezentat în CTATU, acesta nu a primit votul final al arhitecţilor, unul dintre principalele motive fiind problemele de circulaţie pe care le-ar genera proiectul. "În principiu, nu spunem nu, însă trebuie să consult membrii Comisiei de Circulaţie pentru a vedea care sunt implicaţiile unui proiect de asemenea amploare", a spus, în cadrul şedinţei, primarul de la vremea respectivă, Emil Boc. Acesta a adăugat că i se pare o idee bună ca la intrarea în Cluj să fie ridicată o "clădire-simbol", aşa cum a denumit-o arhitectul proiectului, Sorin Scripcariu.

Kristina REŞTEA, Luminiţa SILEA
kristinarestea@ziuadecj.ro, luminitasilea@ziuadecj.ro

Comenteaza