Începe lupta pentru spaţiile comerciale din incinta Cluj Arena
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 27 Dec 2011, 13:20
- Administraţie
- Ascultă știrea

Cei interesaţi să desfăşoare o activitate comercială în spaţiile din incinta Cluj Arena vor putea achiziţiona caietul de sarcini în luna ianuarie. "Am decis să organizăm licitaţii cu strigare, iar caietele de sarcini sunt disponibile pentru fiecare spaţiu în parte. Este vorba de cele cinci spaţii din zona peluzelor, a căror mărime variază între 22 mp şi 265 de mp. În funcţie de interesul manifestat pentru achiziţia caietelor de sarcini vom stabili o dată în care vom deschide aceste licitaţii. Să sperăm că vom avea oferte cât mai multe şi mai serioase", a informat directorul Cluj Arena, Radu Raţiu. Preţul de pornire pentru închirierea acestor spaţii este de minim 20 de lei pe mp. Radu Raţiu a precizat că agenţilor economici nu li se va impune genul de comerţ pe care să-l desfăşoare în cadrul acestor spaţii.