Parking-ul de pe Băişoara, gata în câteva zile. Vezi cum arată FOTO / VIDEO

Parking-ul de pe Băişoara, gata în câteva zile. Vezi cum arată FOTO / VIDEO
Ultimele lucrări la parking-ul de pe aleea Băişoara, din Cluj-Napoca, se încheie în această săptămână. Acesta ar urma să deschis luna următoare, iar, conform unor surse, acesta va deveni funcţional chiar la începutul lunii.

Ultimele lucrări se referă la montarea panourilor informative pe pereţi şi la montarea a doi hidranţi suplimentari pe terasa de la ultimul nivel al parcării. Se poate spune, astfel, că Alexandru Marton, cel care montează hidranţii, este primul care foloseşte parking-ul: a venit cu maşina sa până la ultimul nivel. "E o lucrare suplimentară care nu era prevăzută în proiect, montarea hidranţilor şi pe terasă. E o muncă ce durează în total cam două zile", a spus el.

 

Amintim, când va fi deschis parking-ul va asigura un număr de 354 de locuri de parcare, dispuse pe un demisol, parter, trei etaje şi o terasă. Suprafaţa construită a imobilului va fi de 1.971 mp metri pătraţi. Contractul se ridică la 4,6 milioane de lei fără TVA, cifră mai mică cu 80% faţă de cea estimată din caietul de sarcini, conform Primăriei. Iniţial termenul de predare prevăzut în contract era prevăzut pentru luna februarie a anului viitor, dar constructorii au declarat în vară că lucrarea va fi terminată în noiembrie.

 

Vezi cum arată acum parking-ul:

Comenteaza